Cei şase câştigători ai premiului "Inventatorul european al anului" au fost premiaţi joi, în principal pentru rezultate obţinute în domeniul medical şi cel al electronicii, potrivit palmaresului anunţat de Oficiul European de Brevete (OEB) în cadrul unei ceremonii desfăşurate online de la Munchen, transmite AFP preluat de agerpres.
Juriul l-a premiat pe fizicianul german Karl Leo la categoria "întreaga activitate" pentru munca sa de pionierat privind diodele organice care emit lumină (OLED) de înaltă eficienţă, semiconductori organici care îmbunătăţesc eficienţa energetică a dispozitivelor electronice, luminozitatea imaginilor şi rezoluţia culorii.
La categoria "industrie", chirurgul norvegian ORL Per Gisle Djupesland, medic specializat în aerodinamică nazală, a fost premiat pentru inventarea unui dispozitiv medical destinat îmbunătăţirii administrării medicamentelor pe calea nazală, mai eficient decât spray-urile convenţionale. Această invenţie, utilizată pentru tratamente împotriva migrenelor sau a polipilor, a permis înflorirea activităţii unei companii, Optinose AD, care acum este listată la bursă.
Per Gisle Djupesland deţine un total de 26 de brevete europene.
La categoria "ţărilor care nu sunt membre ale OEB", juriul a onorat-o pe cercetătoarea indo-americană Sumitra Mitra pentru descoperirea de noi materiale dentare compozite.
Doi profesori de inginerie chimică, austriacul Robert N. Grass şi elveţianul Wendelin Sark, au fost premiaţi la categoria "Cercetare" pentru munca depusă în domeniul stocării datelor ADN, care încapsulează fire ADN în mărgele de siliciu (sticla).
Omenirea produce date într-un ritm extraordinar, stocate pe dispozitive cu o durată de viaţă limitată sau care se degradează în timp. Invenţia lui Robert Grass şi Wendelin Stark, utilizată în prezent pentru a urmări originea produselor de-a lungul lanţurilor de aprovizionare "deschide calea stocării datelor" timp de milenii "imitând capacităţile de stocare ale ADN-ului din fosile", subliniază OEB.
La categoria "IMM-uri", suedezii Henrik Lindström şi Giovanni Fili au fost recompensaţi pentru celulele solare cu pigment fotosensibil şi versatil ce permit dispozitivelor electronice portabile (telefoane etc.) să se reîncarce, chiar şi în încăperi.
Premiul publicului i-a revenit lui Gorkana Vunjak-Novakovic, o ingineră sârbo-americană în domeniul biomedical, profesoară la Universitatea Columbia din SUA, pentru o tehnică de inginerie a ţesuturilor ce permite producerea de ţesuturi umane (ex-vivo, în afara corpului) din propriile celule ale pacientului. O metodă considerată "promiţătoare" pentru a înlocui ţesuturile pulmonare şi cardiace deteriorate, potrivit OEB.
Aceste premii, printre cele mai prestigioase din Europa în domeniul inovaţiei, sunt acordate anual de OEB unor inventatori remarcabili care aduc "o contribuţie majoră societăţii, progresului tehnologic şi economiei".
OEB speră să relanseze interesul pentru cercetare în Europa, unde numărul cererilor de brevet a scăzut anul trecut cu 0.7%, fiind depuse 180.250 de dosare, faţă de 181.406 în 2019.
Preşedintele OEB, Antonio Campinos, a salutat "imaginaţia, cunoştinţele şi ingeniozitatea" câştigătorilor, precum şi "capacitatea lor de a duce o idee inovatoare până în faza comercializării".
Care au fost invențiile anului 2021 - Premiile au mers către domeniile sănătăţii şi electronicii
Explorează subiectul
adninventiipremiisiliciuoledAntonio Campinostesuturi umaneOficiul European de Breveteinventiile anului 2021Karl LeoPer Gisle Djupeslandaerodinamică nazalăSumitra MitraRobert N. GrassWendelin SarkHenrik LindströmGiovanni FiliGorkana Vunjak-Novakovicex-vivoîn afara corpuluiinovații. inventiiOEBInventatorul european al anului
București
-3°C
Articole Similare

7
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
7

235
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
235

2.293
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
2.293

2.513
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
2.513

880
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
880

119
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
119

722
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
722

3.298
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
3.298

92
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
92

1.393
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.393

940
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
940

2.216
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
2.216

35
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
35

















Comentează