Inundaţiile produse săptămâna trecută în localităţile din apropierea Atenei s-au soldat cu 20 de morţi şi două persoane sunt încă date dispărute, potrivit unui nou bilanţ al serviciilor de salvare, citate de AFP, scrie agerpres.ro.
Guvernul a prezentat luni măsuri de ajutor de urgenţă pentru zonele lovite de inundaţii, alocând suma de 5.000 de euro pentru fiecare locuinţă afectată.
Oraşele Mandra, Nea Peramos şi Megara, situate la circa 50 km vest de Atena, au fost afectate miercuri de inundaţii violente.
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit duminică la Mandra, ceea ce ridică la 20 numărul persoanelor decedate. "Căutăm încă alte două persoane", a declarat o purtătoare de cuvânt a pompierilor. Potrivit acesteia, apele dau înapoi dar zona este în continuare acoperită de dărâmături şi nămol.
Majoritatea victimelor s-au înecat, fiind luate de apă sau de nămol sau blocate în propriile maşini sau în subsoluri.
Experţii au pus tragedia pe seama urbanizării accelerate a acestei zone agricole devenită semi-industrială în ultimii ani precum şi a unor carenţe cronice a serviciilor guvernamentale şi ale prefecturii în ceea ce priveşte lucrările pentru prevenirea inundaţiilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului Dimitris Tzanakopoulos, echipele de inspecţie au confirmat că o mie de locuinţe şi magazine au fost avariate. Proprietarii lor sunt aceia care vor beneficia de indemnizaţia anunţată.
Fondul de ajutor va fi utilizat şi pentru alte zone afectate săptămâna asta de inundaţii, printre care şi insula Symi din Marea Egee şi anumite regiuni din centrul şi nordul ţării.
Grecia ar urma, de asemenea, să solicite ajutor de la fondul de solidaritate al UE.
Inundații în Grecia: Nou bilanț de 20 de morți și 2 dispăruți
București
7°C
Articole Similare

1.635
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
1.635

1.647
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
1.647

33
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
33

2.867
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
2.867

75
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
75

2.610
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.610

98
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
98

1.667
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.667

4.644
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.644

2.157
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.157

90
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
90

48
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
48

1.333
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.333

















Comentează