Preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a declarat vineri că Seulul nu a furnizat niciun fel de arme letale Ucrainei, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că o astfel de decizie ar distruge relaţiile bilaterale între ţările lor, informează Reuters.
Şeful statului rus a făcut această declaraţie joi în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, acuzând Occidentul că instigă războiul din Ucraina.
"Am fost solidari cu comunitatea internaţională privind un ajutor paşnic, umanitar pentru Ucraina şi nu am furnizat niciun fel de arme letale, însă în orice caz aceasta este o chestiune care ţine de suveranitatea noastră", le-a spus Yoon reporterilor, întrebat despre declaraţia preşedintelui rus.
Un aliat al Statelor Unite, Coreea de Sud a susţinut că nu va oferi Ucrainei ajutor letal şi a încercat să evite o confruntare cu Rusia, atât din motive economice, cât şi din cauza influenţei pe care Moscova o poate exercita asupra Coreii de Nord.
"Depunem eforturi pentru a menţine relaţii bune, paşnice cu fiecare ţară din lume, inclusiv cu Rusia", a adăugat Yoon.
Conflictul din Ucraina, care a început în urmă cu opt luni odată cu invazia forţelor ruse, s-a soldat cu mii de morţi, strămutarea câtorva milioane de ucraineni, a zguduit economia globală şi a redeschis diviziunile din perioada Războiului Rece.
Între ciocan și nicovală. Un aliat al SUA, Coreea de Sud încearcă să evite o confruntare cu Rusia: 'Nu am furnizat niciun fel de arme letale Ucrainei'
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

354
Semnal de alarmă de la vârful armatei israeliene - Criza care ar putea duce la prăbușirea IDF
354

12
Autocraţiile se înmulţesc la nivel mondial, în timp ce democraţia este în declin (studiu)
12

25
Vaticanul cere oprirea războiului pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim
25

1.584
Steve Witkoff este optimist: „Semne puternice” că Iranul va recunoaște că nu are de ales
1.584

22
Parlamentul spaniol aprobă planul de măsuri anti-criză pentru care guvernul alocă 5 miliarde de euro
22

64
Președintele finlandez vine cu vești proate: Negocierile privind Războiul din Ucraina sunt ”în impas”
64

1.285
Strâmtoarea Bab al-Mandeb este în pericol - Rebelii Houthi amenință cu intrarea în război: „Suntem pe deplin pregătiți din punct de vedere militar”
1.285

156
Război în Orientul Mijlociu - JD Vance susține că „armata convențională a Iranului este practic distrusă”
156

3.023
Americanii acaparează total Venezuela: Au transportat aur de peste 100 de milioane de dolari și Trump a pus ochii pe pământurile rare
3.023

30
Raport NATO: Europa și Canada au cheltuit cu 20% mai mult pentru apărare
30

8.039
A venit răspunsul Iranului la propunerea de pace a SUA în 15 puncte
8.039

104
Ţările din Golf cer să facă parte din orice acord cu Iranul
104

35
Comisia Europeană își intensifică răspunsul umanitar în Liban pentru a răspunde nevoilor urgente
35
















Comentează