Cel mai mare grup bancar italian, Intesa Sanpaolo SpA, se aşteaptă ca profitul net din 2021 să fie "mult peste" nivelul estimat anterior, de 3,50 miliarde de euro (4,20 miliarde de dolari), după ce rezultatele din primul trimestru au depăşit aşteptările, transmit Reuters şi ANSA.
Deschizând sezonul raportărilor financiare pentru creditorii italieni, Intesa a anunţat că în primele trei luni din acest an profitul net s-a situat la 1,52 miliarde de euro, faţă de 1,15 miliarde de euro în primul trimestru din 2020, în timp ce analiştii se aşteptau la 990 milioane de euro.
Rezultatul include şi închiderea în februarie a aproximativ 600 de filiale Intesa, din motive antitrust, după preluarea în 2020 a rivalei UBI, care a dus la crearea unui grup care controlează o cincime din piaţa internă.
Anterior, Intesa stabilise ca obiectiv pentru 2021 un profit net de peste 3,50 miliarde de euro.
Veniturile au urcat la 5,50 miliarde de euro în primul trimestru din 2021, în timp ce analiştii se aşteptau la 5,05 miliarde de euro. Veniturile nete din comisioane au urcat cu 9%, compensând declinul de aproape 4% al veniturilor nete din dobânzi.
Cele mai mari grupuri bancare italiene - UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA - sunt prezente şi pe piaţa din România.
Intesa Sanpaolo revizuieşte în creştere estimările privind profitul din 2021
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

380
O criză a gazelor stă să lovească în Europa: Prețurile au sărit cu peste 50%, iar lupta pe aprovizionare a început
380

23
Guvernul pregătește un ajutor de stat de 620 de milioane de lei pentru motorina folosită în agricultură în 2026
23

30
ANAT propune trei mecanisme de protecție pentru turiști, inclusiv pentru repatriere în situații de criză
30

51
Comisia Europeană lansează noua Strategie privind egalitatea de gen 2026-2030
51

28
Turcia, îndemnată de BERD să ia măsuri ferme pentru combaterea inflației
28

14
Preţurile petrolului au urcat joi cu peste 3%, pe fondul temerilor privind aprovizionarea
14

31
Revolut a depus aplicația pentru licenţă bancară în SUA și numește un nou CEO pentru operațiunile americane
31

19
Broadcom mizează pe boom-ul AI: Vânzările de cipuri ar putea depăși 100 de miliarde de dolari până în 2027
19

21
BVB a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi
21

32
Suspendarea zborurilor Wizz Air către şi dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi şi Amman, prelungită până pe 15 martie
32

25
Avertisment de la BCE: Războiul din Iran ar putea împinge inflația în sus și frâna economia zonei euro
25

31
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
31

5.179
Volodimir Zelenski îi dă o veste proastă lui Viktor Orban înainte de alegeri: 'Conducta petrolieră Drujba ar putea fi repusă în funcțiune abia peste o lună și jumătate'
5.179

















Comentează