Omenirea nu se va autodistruge în următorii 50-70 de ani, dar acest lucru devine foarte posibil dacă mărim orizontul de timp la 1.000 sau 1.000.000 de ani, afirmă cunoscutul fizician Cristian Presură într-un interviu acordat News.ro în care s-a vorbit despre ştiinţă, dar nu numai. Dacă ne referim la viitorul îndepărtat, atunci vom vorbi despre o specie umană cu cunoştinţe extrem de avansate, iar dacă aceste cunoştinţe nu vor fi dublate de nişte valori morale care să ţină pasul cu tehnologia, atunci e foarte probabil să ne autodistrugem, explică Presură. Acesta este Paradoxul lui Fermi, care explică de ce nu există civilizaţii extraterestre ultra-avansate – pentru că acestea s-au autodistrus. Oamenii, ca indivizi cu corpuri biologice, nu vor putea niciodată să călătorească prin Univers cu viteza luminii, mai spune fizicianul. În schimb, în cazul ipotetic în care ar ajunge la nivelul tehnologic în care să-şi poată muta conştiinţa într-o rază laser, de exemplu, atunci acest lucru ar fi posibil.
Fizicianul Cristian Presură, care are un foarte popular canal de YouTube unde popularizează ştiinţa prezentând-o pe înţelesul tuturor, spune că lui însuşi îi vine uneori foarte greu să treacă peste valurile de ură care se abat asupra sa din partea celor care contestă ştiinţa şi susţin pseudo-ştiinţele. Savantul relatează că uneori aceste insulte îl afectează atât de tare încât simte nevoia să iasă din casă şi să se plimbe pentru a se linişti.
Acesta este şi unul din cele două motive pentru care sunt foarte puţini oameni de ştiinţă care se încumetă să desfăşoare acţiuni de popularizare a ştiinţei pe reţelele sociale. Sunt atacaţi atât de violent, încât mulţi dintre ei renunţă pur şi simplu. Al doilea motiv este cel al audienţei care este, în general, scăzută, ceea ce-i descurajează pe savanţii care vor să facă acest demers. Cristian Presură mărturiseşte că el însuşi face uneori compromisuri şi prezintă lucrurile într-un mod mai simplificat decât şi-ar dori tocmai pentru a păstra audienţa. Cu cât subiectele devin mai specializate, cu atât numărul următoritorilor scade, arată interlocutorul.
„Sunt foarte mulţi oameni de ştiinţă care au încercat să popularizeze ştiinţa pe reţelele de socializare. Asta este partea cea mai proastă: problema este de ce nu au reuşit, de ce nu au rămas? Şi sunt două motive. Primul este audienţa şi al doilea este că trebuie să faci faţă hate-ului“
Redăm integral interviul acordat de fizicianul Cristian Presură celor de la News.ro:
Presură: Pe termen scurt, viitorul nu arată apocaliptic
Matei Udrea: Bună ziua, domnule Cristian Presură, vă mulţumesc pentru timpul pe care mi-l acordaţi. Să ne temem de viitor? Vedeţi acest viitor mai degrabă apocaliptic sau mai degrabă idilic?
Cristian Presură: Bună ziua şi vă mulţumesc pentru invitaţie. Depinde pe ce scară de timp ne uităm! Părerea mea este că pe noi, oamenii, pentru că trăim foarte puţin pe acest pământ, ne interesează pe termen scurt. Şi pe termen scurt nu îl văd apocaliptic. Adică nu cred că atât cât mai trăiesc tinerii, 70 de ani sau cât or fi, Pământul se va autodistruge. Nu văd asta, deşi a existat întotdeauna în istorie această posibilitate. Bombele nucleare sunt un astfel de exemplu. Inteligenţa artificială o să fie o altă încercare. Şi când mă refer la inteligenţa artificială, mă gândesc la super-inteligenţă. Dar cred că pe termen scurt, deci pe timpul vieţii noastre, nu se va întâmpla ceva foarte, foarte rău. Dar atenţie, în momentul în care ne uităm pe un termen lung, de 1.000 de ani sau de 1.000.000 de ani, atunci vorbim deja de o civilizaţie care are cunoştinţe extrem, extrem de avansate, pe care acum noi nici nu putem să ni le imaginăm! Şi o civilizaţie în care sigur super-inteligenţa va juca un rol. Ei bine, acea civilizaţie are, într-adevăr, o posibilitate mai ridicată, cred eu, să se auto-distrugă dacă nu reuşeşte să îşi construiască valorile morale în pas cu tehnologia. Deci, da, asta ar rezolva Paradoxul lui Fermi. Pentru că una dintre soluţiile Pardoxului Fermi – de ce nu sunt extratereştri – este faptul că multe civilizaţii avansate se pot autodistruge.
Matei Udrea: Foarte interesant răspunsul dumneavoastră. Aveţi un canal de YouTube cu 241.000 de abonaţi în care discutaţi ştiinţa într-un mod foarte catchy, cu titluri precum „Unde se ascund extratereştrii“ ori „Demonstrează ştiinţa existenţa lui Dumnezeu?“. Cum şi când v-a venit ideea să deschideţi acest canal de YouTube, cu această tematică?
Cristian Presură: Am fost odată invitat la Horia, de la Zaiafet. Zaiafet este un canal de YouTube foarte cunoscut în România şi videoul la care am fost invitat a avut foarte multe vizualizări. La vremea respectivă eu aveam un canal de YouTube în care puneam, pur şi simplu, videouri de familie şi îmi aduc aminte că a fost foarte frumos în zilele de după aceea, pentru că băiatul meu, care îmi urmărea canalul de YouTube, îmi spunea: „Cristi, mai ai încă 200 de abonaţi!“. Mai trecea o oră, zicea: „Mai ai încă 500 de abonaţi!“. Mai treceau încă două ore, „Mai ai încă alte câteva sute de abonaţi!“. Şi, pur şi simplu, foarte multă lume s-a abonat la canalul meu, deşi eu n-aveam aproape nimic pe el, n-aveam decât chestii de familie, tocmai pentru că le-a plăcut cum am vorbit la Zaiafet, la Horia. Şi atunci m-am gândit că oricum mie îmi place popularizarea ştiinţei, scrisesem deja „Fizica povestită“, apărusem la televizor, lucram şi la alte cărţi şi atunci m-am gândit: „Da! De ce să nu încerc şi pe YouTube?“.
„Probabil că eu am reuşit pentru că m-am ambiţionat, probabil că am avut şi o anumită chestie a mea şi, ce este cert, am făcut şi multe compromisuri! Sunt unele titluri care încearcă să atragă oamenii. Subiectele sunt făcute în aşa fel încât să atragă oamenii. Modul de prezentare este adeseori prea simplificat. Da, am făcut şi eu compromisuri de genul ăsta ca să crească numărul de vizualizări“
Cum a devenit știința un subiect popular pe Youtube
Matei Udrea: Dacă ne referim la România, dumneavoastră sunteţi unul dintre puţinii oameni de ştiinţă care au îndrăznit să testeze astfel piaţa, să vadă dacă pot să popularizeze ştiinţa. De ce credeţi că nu sunt mai mulţi oameni de ştiinţă din diverse domenii care să încerce să explice lucrurile complicate pe înţelesul publicului larg? Am văzut că oameni, chiar intelectuali absolut deosebiţi, sunt cumva retraşi într-o lume a lor. Au 13 like-uri pe Facebook. Sunteţi puţini, cred că puteţi fi număraţi pe degetele de la o mână cei care încercaţi acest demers.
Cristian Presură: Sunt foarte mulţi care au încercat. Asta este partea cea mai proastă: problema este de ce nu au reuşit, de ce nu au rămas? Şi sunt două motive. Primul este audienţa şi al doilea este că trebuie să faci faţă hate-ului (urii – n. red.). În esenţă, acestea sunt cele două lucruri care i-au îndepărtat. De ce zic asta? Uitaţi-vă la Alex Doppelganger, de exemplu, care a avut şi el un canal de YouTube şi care începuse foarte bine, făcea foarte frumos videourile respective. Ei bine, audienţa lui nu a crescut! Nu a crescut pentru că oamenii… Cum să zic eu… Nu prea sunt interesaţi de ştiinţă. Am cazuri de colegi, cercetători din domeniu, care şi-au încercat canale de YouTube pe diferite chestiuni specializate. Iarăşi, canalele respective sau video-urile făcute pe canalul respectiv nu depăşeau câteva sute de vizualizări. Şi atunci au rezistat foarte puţini, un procentaj foarte mic, care în esenţă s-au mulţumit cu puţine vizualizări. Adică ceva de genul un video, câteva mii de vizualizări. Şi asta i-a făcut ca să nu renunţe. Dar ca să creşti la câteva zeci de mii de vizualizări pe domeniul ăsta de ştiinţă devine extrem de dificil! Şi probabil că eu am reuşit pentru că m-am ambiţionat, probabil că am avut şi o anumită chestie a mea şi, ce este cert, am făcut şi multe compromisuri! Adică aţi spus la început de titlurile de pe canalul meu de YouTube. Sunt unele titluri care încearcă să atragă oamenii. Subiectele, iar, sunt făcute în aşa fel încât să atragă oamenii. Modul de prezentare este adeseori prea simplificat. Şi eu îl văd prea simplificat, aş fi vrut să fac chestii mult mai avansate, dar îmi dau seama că, dacă fac chestii avansate, videoul iarăşi nu are vizualizări. Şi atunci, da, am făcut şi eu compromisuri de genul ăsta ca să crească numărul de vizualizări. Colegii mei n-au vrut să facă astfel de compromisuri. Iar al doilea lucru care e foarte, foarte important este hate-ul pe care ţi-l iei. Ştiu o colegă cercetătoare care explică foarte bine şi care s-a retras din zona asta tocmai pentru că a primit foarte multe înjurături în comentarii. Şi a zis că ea nu vrea să aibă de-a face cu aşa ceva, ea vrea să popularizeze, să vorbească despre ştiinţă, dar dacă îşi ia atâta ură nu vrea! Şi, pur şi simplu, s-a retras! Deci, sunt şi foarte mulţi care s-au retras. Astea sunt, în esenţă, lucrurile cu care ne confruntăm şi se confruntă oricine care încearcă să facă popularizarea ştiinţei pe YouTube sau pe celelalte canale de social media. Unu: audienţă foarte scăzută, cu cât eşti mai specializat, cu atât vizualizările scad foarte mult. Şi atunci nu-ţi mai vine să mai depui efortul când sunt vizualizări puţine. Şi doi: într-adevăr, trebuie să te baţi cu ura de pe internet şi, cum să zic eu, să fii destul de puternic să nu te pună jos. Ceea ce, iarăşi, cercetătorii nu vor să facă. Spun: „Ştii ceva, mai bine lasă-mă în lumea mea! Nu vreau să-mi iau ura asta care oricum nu-şi are sens!“.
Matei Udrea: Dumneavoastră cum aţi reuşit să treceţi peste acest val de hate?
Cristian Presură: N-am trecut! N-am trecut, sincer să fiu. Am şi eu momente în care pur şi simplu… Te înjură direct cu nişte cuvinte de ură şi stai şi te întrebi: „Ce are omul ăla cu mine?“. Adică eu îmi spun părerea mea despre teoria evoluţiei şi după aceea ăla mă face o maimuţă care n-are creier, să mă duc nu ştiu unde… „Băi, omule“, îmi vine să-i spun, „am şi eu părerea mea despre o teorie ştiinţifică, cum şi tu ai o altă părere! De ce trebuie să mă înjuri în halul ăsta?“. Deci este atât de mare acest val de ură, încât nici eu nu pot să spun că îi fac faţă! Am momente în care, dacă îmi iau foarte multe înjurături, una după cealaltă, trebuie să mă duc să mă relaxez, trebuie să mă plimb 10 minute! Iar pe de altă parte, ceea ce fac în mod obişnuit, folosesc instrumentele pe care le am şi eu la dispoziţie. Adică, de exemplu, pe Facebook blochez foarte mult. În momentul când primesc un atac personal, blochez. Dar în momentul când sunt 500 de comentarii, nu pot să le mai blochez. Nici nu citesc 500 de comentarii! Chiar am încercat să folosesc un agent de inteligenţă artificială care să blocheze automat oamenii care mă înjură. Şi puteam să fac lucrul ăsta! Numai că Facebook mi-a atras atenţia că, dacă folosesc – atenţie! – un agent de inteligenţă artificială cu care să blochez oamenii la lucruri pe care ei ar trebui să le blocheze – că ei ar trebui să se ocupe de chestia asta – mi-a transmis Facebook-ul că mă blochează pe mine! Îmi blochează mie pagina pentru că fac chestia asta pe care ei ar trebui s-o facă.
„Zonele astea de pseudo-ştiinţe au fost în trecut izolate. Aveam o zonă a oamenilor care spuneau că Pământul e plat, o zonă a oamenilor care negau chestiuni din medicină, o zonă în care inventau istoria. Astăzi, aceste insule de pseudo-ştiinţă iniţial izolate şi-au creat poduri între ele prin intermediul reţelelor de socializare. Oamenii au început să se mişte pe aceste poduri dintr-o zonă de pseudo-ştiinţă în alta. Acum, un platist este, în general, şi antivaccinist “
Matei Udrea: Răspunsul dumneavoastră mă face să devansez o întrebare care era pregătită pentru mai târziu. Expediţia Artemis II către Lună a redeschis apetitul multor oameni pentru contestarea aselenizării din 1969. Probabil că aţi văzut şi dumneavoastră, astronomul Adrian Şonka a îndrăznit să scrie că naveta Orion se îndreaptă spre Lună şi a fost înjurat de sute de oameni în comentarii. De unde credeţi că provine această ostilitate şi această reticenţă faţă de ştiinţă şi faţă de oamenii de ştiinţă, în general?
Cristian Presură: În primul rând, se pare că Adrian nu a stat să blocheze aşa de mulţi oameni din moment ce a primit atât de multe înjurături! Eu, luându-i pe parcurs, mi-am luat şi acum multe înjurături, dar mai puţine decât el pentru că eu m-am ocupat să-i blochez. (Cristian Presură râde) De unde vine problema asta? De ce explodează, de ce este atitudinea asta anti-ştiinţifică? Asta este o problemă fundamentală şi nu cred că am un răspuns direct. Dar ce-mi imaginez eu… Bineînţeles că asta e experienţa mea personală, aici trebuie întrebaţi oameni care sunt specializaţi, în mod special psihologi, sociologi, deci trebuie să-i întrebaţi pe Dragoş Iliescu, pe Mircea Miclea, pe oameni care sunt în zona asta a psihologiei, ca să vă răspundă. Pentru că mie mi se pare că răspunsul celor care înjură este, în esenţă, un răspuns emoţional. Adică oamenii respectivi sunt deziluzionaţi de ceva. Poate că sunt deziluzionaţi de direcţia în care merge în România, poate că sunt deziluzionaţi de greutăţile pe care ei le întâmpină în viaţa de zi cu zi. Şi aceste instrumente de social media nu fac decât să le dea posibilitatea să îşi exprime această deziluzie. Şi să şi-o exprime foarte puternic într-o anumită direcţie. Bineînţeles că cea mai utilizată direcţie este direcţia politică. Fie că e vorba de preşedinte sau că e vorba de Guvern, e un debuşeu. Dar, atenţie!, ştiinţa se leagă şi de politică. Pentru că, într-adevăr, ştiinţa nu este neutră faţă de om. Noi folosim ştiinţa în viaţa de zi cu zi. Gândiţi-vă la ce s-a întâmplat cu vaccinul!
Matei Udrea: Corect!
Cristian Presură: Şi ştiinţa este legată de societate. Aselenizarea, de exemplu, a cerut foarte mulţi bani. Şi acum e nevoie de bani ca să avem misiunea Artemis II. Şi atunci, fiind legată de politică şi de societate, ştiinţa nu este neutră. Astfel, devine automat şi ea un debuşeu pentru exprimarea unor nemulţumiri care sunt, în esenţă, din altă zonă. Pentru că, dacă discuţi efectiv cu mulţi dintre oamenii ăştia, ei n-au citit suficient ca să poată să argumenteze că aselenizarea a avut loc sau că n-a avut loc. De fapt, nici nu-i interesează! Leagă chestiunea aselenizării de o chestie politică, de America, de Uniunea Europeană, că vor ăştia să ne mintă, conspiraţia mondială, că întotdeauna cineva ne minte şi ne vrea răul. Altcineva este vinovat, de fapt, şi nu de aici, din altă parte! Şi atunci leagă povestea aselenizării cu aceste teorii ale conspiraţiei. Iar în momentul respectiv devin platişti, cum spunem noi: cred că Pământul este plat. Negaţionişti: neagă ştiinţa. Pentru că mai e un lucru pe care eu l-am spus şi mi se pare foarte important şi bine de repetat. Zonele astea de pseudo-ştiinţe au fost în trecut izolate. Adică aveam o zonă a oamenilor care spuneau că Pământul e plat. Aveam o zonă a oamenilor care negau chestiuni din medicină – că vorbim despre vaccin –, aveam o zonă în care inventau istoria şi aşa mai departe. Ei bine, astăzi, aceste zone iniţial izolate de pseudo-ştiinţă şi-au dat mâna şi aceste insule şi-au creat poduri între ele prin intermediul reţelelor de socializare. Şi atunci oamenii au început să se mişte pe aceste poduri dintr-o zonă de pseudoştiinţă în alta! Acum te uiţi cu mirare că un platist este în general şi un antivaccinist, chiar dacă astea sunt două zone complet separate. Pentru că ei circulă pe drumul dintre cele două. Ceea ce erau înainte nişte insule separate a devenit ca un fel de continent. Oamenii se mişcă acolo, în această zonă a pseudo-ştiinţei, şi îşi exprimă în esenţă o nemulţumire care, aşa cum cred eu, vine dintr-o cu totul altă zonă!
Presură: Oamenii nu vor putea călători cu viteza luminii
„Atâta timp cât oamenii au corpuri biologice, niciodată nu vor putea călători cu viteza luminii! Pentru că asta ne interzic legile fizice. Dar dacă definim omenirea ca fiind o colecţie de conştiinţe şi permitem acestor conştiinţe să se mute din corpul biologic într-o rază de laser printr-o tehnologie pe care astăzi nu o cunoaştem, conştiinţa aceea va circula cu viteza luminii a razei laser. Şi atunci vom putea spune că omenirea circulă cu viteza luminii“
Matei Udrea: Acum 6 ani, dumneavoastră scriaţi împreună cu profesorul Ciprian Mihali o scrisoare virală, la vremea respectivă, către un conspiraţionist care nega existenţa virusului SARS-CoV-2. El spunea că virusul nu există pentru că nu se vede, că e dictatură medicală, că s-a instalat dictatura pe Pământ, că vor să extermine populaţia şi mai departe. Privind retrospectiv, ce credeţi că ar trebui să învăţăm cu toţii din ce s-a petrecut atunci?
Cristian Presură: Din ce s-a petrecut atunci şi din ce se întâmplă acum. Nu ştiu în ce măsură întrebarea este ce ar trebui să învăţăm noi, cu toţii, cât ce-ar trebui să înveţe autorităţile care au acces la moduri de acţiune! Pentru că un cetăţean obişnuit are un impact foarte mic, dar autorităţile, prin politici publice, au un impact mult mai mare, fie că vorbim de politici publice, de educaţie, sau că vorbim de politici publice sociale şi aşa mai departe. Deci, întrebarea este: ce am învăţat atunci, ce învăţăm acum şi ce putem face? Ceea ce văd eu în practică este că acest val anti-ştiinţă, ca să-i spun aşa, a crescut. A crescut foarte mult! Adică acum, când mă uit la comentarii ale celor care cred că Pământul e plat şi că n-am fost pe Lună… Pentru că sunt două insule separate, una e că Pământul e plat şi alta este că nu am fost pe Lună, sunt două teorii ale a conspiraţiei separate, dar bineînţeles că cei care spun că Pământul este plat vor spune automat că nu am fost pe Lună. Deci, cele două se unesc. Şi acum să revin la întrebare, trebuie să mă gândesc aici. Ce am învăţat şi ce se poate face? Unu: nu cred că am învăţat nimic! Zona de pseudo-ştiinţă a crescut foarte, foarte mult, insulele şi-au dat mâna şi se pune întrebarea: înţelegem? Şi doi: ce se poate face? V-am spus că eu nu înţeleg, nu înţeleg! Doar spun că vine dintr-o zonă emoţională care trebuie rezolvată într-o altă formă. Dacă e vorba de probleme pe care le au oamenii în viaţa de zi cu zi, astea trebuie rezolvate de o altă manieră. Şi al doilea, ce se poate face, aici cred că e un răspuns care a fost discutat şi cu mult timp înainte. Şi anume, când vine vorba de educaţie, cel puţin, omul, dacă are o reacţie emoţională, că ceva nu-i place, să nu cadă în teoria pseudo-ştiinţei pentru că a înţeles, efectiv, cu mintea lui că Pământul este rotund. Că Pământul este o sferă. Atunci când te duci la doctor şi doctorul îţi dă un sfat, ar trebui să te gândeşti foarte bine să iei sfatul acela în serios, că omul respectiv a făcut o facultate. Şi, deci, în această zonă de gândire critică, de gândire cu mintea ta, de analiză, aici cred că nu s-au făcut lucruri şi se pot face. Numai că e un efort foarte mare, e un efort uriaş. Pentru că sistemul de educaţie, în România şi în străinătate, încă este bazat pe memorizare. Şi este un efort uriaş să-l faci ca, atunci când un elev îşi termină şcoala, să fie în stare să gândească lucid, cu mintea lui, să pună lucrurile cap la cap şi să spună: „Măi, aici, într-adevăr, este aşa, aici ar putea să fie altcumva!“. Şi asta l-ar ajuta pe el, dacă are mai târziu o reacţie emoţională de tipul pseudo-ştiinţă, să spună: „Băi, OK, sunt supărat pe societatea asta, nu merge bine, direcţia în care merge ţara nu este bună, eu nu-mi găsesc locul. Dar, măi, nu mă apuc acum să neg faptul că Pământul este rotund! Pentru că am înţeles cu mintea mea că este rotund! Pentru că, uite, m-am uitat la cer, am văzut de unde vine lumina, am văzut Luna cum arată, cum este luminată de Soare şi am înţeles că este rotund. Nu mă apuc să neg lucrul ăsta!“.
Matei Udrea: Credeţi că omenirea va reuşi vreodată să călătorească în spaţiu cu viteza luminii?
Cristian Presură: Omenirea definită ca membri ai ei, nu! Adică omenirea este o colecţie de oameni, iar membrii omenirii, adică oamenii, au corpuri biologice. Atâta timp cât oamenii au corpuri biologice, niciodată nu vor putea călători cu viteza luminii! Pentru că asta ne interzic legile fizicii. Dar dacă definim omenirea ca fiind o colecţie de conştiinţe şi permitem acestor conştiinţe să se mute din corpul biologic într-o rază de laser printr-o tehnologie pe care astăzi nu o cunoaştem - presupunem, dar n-o cunoaştem - în momentul respectiv conştiinţa aceea va circula cu viteza luminii, a razei laser, şi atunci vom putea spune că omenirea circulă cu viteza luminii.
Matei Udrea: Foarte interesant răspunsul! Mai am două întrebări. Dumneavoastră, personal, ce credeţi că se află în găurile negre, de fapt?
Cristian Presură: Eu nu pot să zic personal. Asta este o întrebare de ştiinţă în care există mai multe ipoteze. Şi aici nu suntem pe tărâmul credinţei, să spun: „OK, avem mai multe ipoteze pentru Dumnezei diferiţi. Dar eu cred într-un Dumnezeu, asta este părerea mea şi eu cred foarte mult în Dumnezeu ăsta!“. Pe tărâmul ştiinţei nu prea se aplică acel „a crede“ din domeniul credinţei.
Matei Udrea: Corect! Haideţi să reformulez întrebarea. Ce ipoteză vi se pare mai aproape de adevăr dintre cele care discută pe tema găurilor negre?
Cristian Presură: Exact! Întrebarea este, deci, care ipoteză cred eu că are o probabilitate mai mare, o şansă mai mare de a reprezenta adevărul ştiinţific!
Ipoteze privind găurile negre: unu – avem teoria în care singularitatea în găurile negre este o singularitate, pur şi simplu, şi acolo se termină totul. Doi – că în spatele singularităţii se află un alt Univers. Trei – că acea singularitate face o conexiune cu toate lucrurile din spaţiu, aşa cum a fost în filmul Interstellar
Matei Udrea: Da!
Cristian Presură: Ei… Îmi vine foarte greu să zic pentru că eu cred că nu putem să punem probabilităţi pe ipotezele respective pentru că nu am unificat teoria relativităţii cu mecanica cuantică! Şi atât timp cât nu putem să le unificăm, noi nu ştim cu adevărat ce este singularitatea. Deci, ca să pun acum o ipoteză asupra teoriei Universului, de început fără creaţie, aşa cum spune Stephen Hawking – deci avem un început, dar nu avem o creaţie – nu pot să pun un număr! Dacă este să pun un număr asupra teoriei lui Penrose – acum vorbesc de Big Bang, dar în esenţă… Nu, nu, acum trebuie să mă gândesc la găuri negre, pentru că m-aţi întrebat specific… Atunci ar trebui ca să spun aşa: unu – avem teoria în care singularitatea în găurile negre este o singularitate, pur şi simplu, şi acolo se termină totul. Doi – că în spatele singularităţii se află un alt Univers, care este teoria lui Lee Smolin. Trei – că acea singularitate face o conexiune cu toate lucrurile din spaţiu, aşa cum a fost în filmul „Interstellar“. Nu pot să pun probabilităţi. Chiar nu pot să pun probabilităţi! Dar ce am învăţat eu este că trebuie să fiu deschis şi la teoriile fanteziste. Adică acea teorie a lui Lee Smolin care spune că în interiorul unei găuri negre se deschide un alt univers, oricât ar părea de ciudată… Că te duci într-o gaură neagră şi deodată se deschide un alt univers, eu ca om de ştiinţă ar trebui să las deschisă posibilitatea ca şi această teorie să fie adevărată. Deci, nu ar trebui să o pun deoparte, să zic: „Măi, are o probabilitate foarte mică pentru că mi se pare foarte ciudată!“. Nu ar trebui să o pun deoparte pentru că, oricum, nu pot să-i calculez o probabilitate. Deci, răspunsul este că nu vreau să pun nicio probabilitate pe niciuna dintre teorii şi rămân deschis la toate. Dar sunt conştient că, atunci când vom uni teoria relativităţii cu mecanica cuantică, multe lucruri se vor lămuri despre ce este singularitatea.
Matei Udrea: Ultima întrebare, domnule Presură. V-aş invita să alegeţi dintre două filme pe acela care vi se pare mai aproape de realitatea speciei umane în acest moment: „Nu priviţi în sus“/„Don’t look up!“ ori „Interstellar“.
Cristian Presură: E o întrebare capcană! Pentru că în „Don’t look up“ specia umană este portrerizată ca foarte proastă şi idioată, să spun aşa. În „Interstellar“ este portretizată ca o specie care este în stare să exploreze Cosmosul îndepărtat, deci în esenţă este foarte, foarte deşteaptă. Dar, pe de altă parte, o specie ai cărei membri – adică oamenii – încă au probleme morale de natura celor pe care le găsim acum sau le vedem în „Don’t look up!“. Şi atunci, clar că a doua posibilitate nu merge, pentru că nu suntem o civilizaţie atât de avansată. „Don’t look up!“ poate fi mai aproape atunci, pentru că acolo vedem că civilizaţia nu este avansată şi, pe de altă parte, recunoaştem problemele membrilor societăţii care sunt, cum am zis, situate într-o altă zonă decât zona asta de dezvoltare tehnologică odată cu dezvoltarea morală şi cu ceea ce înseamnă o civilizaţie avansată nu numai din punct de vedere tehnologic, dar şi din punct de vedere moral. Şi atunci, da, probabil că primul e mai aproape.
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat!
Cristian Presură: Cu plăcere.
Comentează