Internaţionalul turc Arda Turan, fostul jucător al echipelor Atletico Madrid şi FC Barcelona, şi-a anunţat luni retragerea din fotbalul profesionist, într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare, informează EFE, potrivit Agerpres.
Turan, născut la Istanbul în urmă cu 35 de ani, s-a format la academia sportivă a lui Galatasaray, club la care şi-a încheiat cariera după ce a mai evoluat la Manisaspor, Atletico, Barca şi Başakşehir.
În videoclipul său, Arda Turan evidenţiază importanţa pe care clubul Galatasaray şi, mai ales, legendarul antrenor Fatih Terim au avut-o asupra carierei sale, trecând în revistă şi perioada petrecută în Spania.
"Am vrut să plec în străinătate şi să câştig bani. Atletico m-a recrutat în ciuda faptului că eram accidentat şi nu puteam juca. Au fost ani foarte buni. În primul sezon cu Atletico am câştigat Cupa UEFA. Alături de Atletico am trăit totul. Cred că am câştigat unul dintre cele mai dificile campionate din istoria fotbalului. Am concurat cu cele mai bune cluburi din lume, în ceea ce este poate cea mai dură competiţie din lume şi am fost campioni", aminteşte jucătorul turc în videoclip.
Despre FC Barcelona, Arda Turan spune că este "un club excelent, cu o cultură incomparabilă", la care a evoluat alături de jucători de top precum Lionel Messi, Andres Iniesta şi Gerard Pique.
"M-am distrat foarte bine la Barcelona. Am marcat goluri, am câştigat Cupa. Am jucat alături de cei mai mari lideri ai tuturor timpurilor", a rezumat el, adăugând: "Sunt sigur de un lucru: Luis Enrique, împreună cu Fatih Terim şi Diego Simeone mi-au schimbat viziunea despre fotbal".
Turan a încercat apoi să explice decizia de a reveni Turcia, unde a jucat timp de un an şi jumătate la Başakşehir, un club de succes din Istanbul, dar cu puţini suporteri în metropola turcă.
"Să părăseşti Barcelona de bunăvoie poate fi o idee marginală pentru un fotbalist, dar nu puteam juca şi nu puteam accepta asta", spune mijlocaşul turc.
"Viaţa a încetat să mai fie doar fotbal: m-am căsătorit şi am doi copii", conchide jucătorul, trecând rapid pentru ultimii săi patru ani de carieră, în care s-a întors la Galatasaray şi a ajuns să apară mai mult în presă din cauza unei confruntări într-o discotecă, decât pentru golurile sale.
Videoclipul de rămas bun al lui Arda Turan se încheie cu fotbalistul luându-şi ghetele de antrenament, pe care le înmânează copiilor, în grădina casei sale, înainte de a încheia: "Jocul continuă".
Internaţionalul turc Arda Turan s-a retras din activitate
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

16
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
16

15
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
15

27
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
27

53
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
53

30
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
30

59
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
59

51
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
51

24
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
24

2.970
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.970

171
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
171

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

87
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
87

1.202
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.202

















Comentează