Piero Ausilio, directorul sportiv al clubului Inter Milano, a precizat că achitarea clauzei de reziliere, în valoare de 111 milioane euro, este singura manieră în care atacantul argentinian Lautaro Martinez poate părăsi echipa în mercato de vară, relatează EFE.
''Noi contăm pe Lautaro, este o valoare importantă pentru club. Şi nu trebuie să uităm că are încă trei ani de contract cu noi. Inter nu se desparte de cei mai buni jucători ai săi, îi păstrează şi se întăreşte în mercato. Asta este valabil şi în cazul lui Lautaro. Nu vrem să-l vindem, dar există o clauză de reziliere. Unica posibilitate care există pentru ca jucătorul să plece implică exact plata clauzei'', a declarat Ausilio la Sky Sport Italia.
Lautaro, 22 ani, a marcat 16 goluri în 31 de meciuri disputate în acest sezon, iar marile cluburi din Europa, mai ales Barcelona, îl doresc pentru sezonul viitor. Argentinianul a marcat un ''golazo'' chiar pe Camp Nou, la un meci Barcelona-Inter disputat în faza grupelor din Liga Campionilor.
Pe de altă parte, presa britanică susţine că Manchester City vrea să plătească clauza de reziliere pentru a-l transfera pe jucător.
La momentul suspendării Serie A, Inter ocupa locul 3 cu 54 puncte, la nouă distanţă de liderul Juventus Torino.
Inter va permite transferul lui Lautaro doar prin plata clauzei de reziliere
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

30
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
30

198
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
198

60
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
60

47
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
47

99
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
99

48
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
48

72
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
72

80
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
80

27
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
27

3.212
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.212

180
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
180

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

93
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
93

















Comentează