Miniştrii de externe din Turcia şi Rusia urmează să se reunească în capitala turcă Ankara la începutul săptămânii pentru a pregăti un summit consacrat crizei din Siria şi care va avea loc la 7 septembrie, potrivit unui comunicat difuzat duminică de Ministerul de Externe rus, relatează dpa, preluată de Agerpres.
Summitul, organizat de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, urmează să reunească lideri din Turcia, Rusia, Germania şi
Franţa pentru a discuta conflictul care afectează Siria.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va sosi la Ankara luni pentru o vizită de două zile.
Rusia sprijină regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Cu sprijin militar rus, al-Assad a recâştigat în mod constant controlul asupra unor teritorii deţinute de rebeli în ultimele luni.
Turcia a finalizat pregătirile pentru a crea zone mai sigure în Siria, aşa cum a făcut-o prin intermediul a două incursiuni militare în nordul ţării, a declarat duminică preşedintele Tayyip Erdogan citat de Reuters. El a afirmat că un sfert de milion de persoane au revenit deja în zone eliberate din Siria.
Întâlnire între miniștrii de externe din Turcia și Rusia, pentru a pregăti un summit consacrat crizei din Siria
Articole Similare

509
VIDEO Iranul a atacat puternic ambasadele Israelului: La Abu Dhabi, dronele iraniene au fost oprite extrem de greu
509

1.857
Gardienii Revoluţiei anunţă că au lansat un atac 'de mare anvergură contra inamicului'
1.857

5.575
BREAKING Arabia Saudită a autorizat lovituri împotriva Iranului: Are cea mai puternică armată din lumea arabă
5.575

1.408
Românii care au rămas blocați în Dubai primesc cazare gratis: Drepturile pasagerilor care înfruntă această criză
1.408

3.096
Dragoș Damian: Taci din gură. Nu-l mai înjura pe Donald Trump. Măcar azi taci din gură
3.096

5.785
VIDEO Iranul a lovit devastator în Ierusalim: Sunt morți și zeci de răniți, după ce o rachetă a lovit Beit Shemesh
5.785

10.990
Putin și Arabia Saudită au luat o decizie cu mare impact la nivel mondial, după ce a început războiul din Iran
10.990

47
VIDEO Sărbătoare pe străzile din Londra: Iranieni și israelieni dansează împreună după eliminarea lui Ali Khamenei
47

7.714
Marele Ayatollah Naser Makarem Shirazi a declarat Jihad împotriva SUA: Cheamă toți musulmanii la războiul sfânt
7.714

7.234
Rachete iraniene lansate spre Cipru: Londra intră în alertă. Ce spun experții despre un posibil risc pentru România
7.234

312
Marea Britanie intră în luptă. Doboară dronele iraniene care amenință interesele Regatului Unit în Orientul Mijlociu
312

3.744
VIDEO Este nebunie pe străzile din America: Iranienii au ieșit în stradă și îi mulțumesc lui Donald Trump
3.744

2.095
VIDEO Israelul publică imagini cu atacul la scară largă în capitala Iranului
2.095

















Comentează