Arhipelagul portughez Azore se pregăteşte de apropierea uraganului Lorenzo, însoţit de vânt puternic şi ploi torenţiale, agenţia de meteorologie din Portugalia anunţând că există un risc de peste 80% ca furtuna să lovească insulele din Oceanul Atlantic, relatează Reuters potrivit Agerpres
Potrivit unui comunicat dat publicităţii duminică de Institutul Portughez al Mării şi Atmosferei (IPMA), ochiul uraganului Lorenzo, de categoria 4, va trece miercuri ''foarte aproape'' de arhipelagul Azore, însoţit de viteze ale vântului de până la 200 de kilometri la oră.
Lorenzo a crescut în intensitate pentru scurt timp, sâmbătă seară, ajungând la categoria 5 şi devenind astfel cel mai puternic uragan care ajunge în atât de departe în nordul şi estul Oceanului Atlantic, însă de atunci a fost retrogradat.
Serviciul naţional de Meteorologie din Marea Britanie, Met Office, a anunţat că se aşteaptă la ''o tendinţă de slăbire'' a intensităţii uraganului, însă chiar şi aşa specialiştii consideră că Lorenzo poate avea un impact semnificativ în arhipelagul Azore.
Conform IPMA, insulele Flores şi Corvo din vestul arhipelagului ar putea fi cel mai grav afectate, la fel ca şi Sao Jorge, Pico, Graciosa, Faial şi Terceira, din zona centrală.
Uraganul se află în prezent la circa 2.200 de kilometri sud-vest de Azore, a indicat IPMA.
Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, a indicat că ''viteze mari ale vântului sunt din ce în ce mai posibile'' în Azore, marţi seara şi miercuri, care pot duce la producerea unor valuri mari şi curenţi puternici.
Economia din Azore depinde foarte mult de industrii precum agricultura, pescuitul şi turismul, activităţi ce pot fi perturbate rapid de evenimentele meteorologice catastrofale
Insulele Azore, ameninţate de uraganul Lorenzo, de categoria 4
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

27
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
27

32
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
32

1.677
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
1.677

73
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
73

4.937
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
4.937

7.140
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
7.140

91
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
91

8.013
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.013

4.406
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.406

36
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
36

3.225
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.225

11.035
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.035

2.211
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.211

















Comentează