Institutul Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu" Bucureşti (IOB) şi Istituto Nazionale dei Tumori Milano - Fondazione IRCCS au semnat vineri, la sediul Rectoratului Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", un acord care urmăreşte să promoveze şi să susţină activităţi de cooperare în domeniul oncologic, clinic, ştiinţific, tehnic şi umanitar, precum şi al prevenţiei oncologice, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al IOB, în cadrul aceluiaşi eveniment s-a semnat şi un acord-cadru de colaborare între Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române şi Associazione Salute Donna, având ca obiect organizarea de activităţi filantropice adresate pacienţilor oncologici.
"Această iniţiativă va avea un efect pozitiv pe termen lung. dezvoltând acţiuni care vizează modalităţi de îmbunătăţire a serviciilor medicale, furnizarea cunoştinţelor corespunzătoare pentru îmbunătăţirea şi modernizarea serviciilor de prevenire, diagnosticare şi tratare ale cancerului. In acest sens, se va asigura o înaltă calitate a serviciilor medicale oferite populaţiei, răspunzând adecvat provocărilor, problemelor si inegalităţilor curente, ce reprezintă factori agravanţi ai mortalităţii, sărăciei şi excluziunii sociale", se arată în comunicat.
Institutul Oncologic Bucureşti a semnat un acord de cooperare cu Istituto Nazionale dei Tumori Milano
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

4
Intervenție de mare risc la Iași: tumoră de 5 cm, eliminată dintr-o zonă critică a creierului
4

16
Spital din Maramureș, dotare importantă: computer tomograf nou din fonduri europene
16

36
Rogobete: Am decis constituirea unui grup interinstituţional de monitorizare şi control pentru disponibilitatea medicamentelor
36

12
Poate inteligența artificială să salveze sistemele de sănătate?
12

20
Psihologii explică: de ce reclamele stradale te afectează mai mult decât crezi
20

14
Ministrul Sănătăţii spune că centrele de arşi de la Timişoara şi Târgu Mureş vor fi date în folosinţă la vară
14

55
Catolicii pot primi organe de la animale: anunțul Vaticanului care schimbă tot
55

25
Campania "Medicamentele falsificate pot ucide!" - Riscuri: ineficienţă, reacţii adverse severe sau chiar decesul
25

22
Medic: Tuberculoza nu mai face ravagii ca înainte, dar e descoperită prea târziu
22

21
RMN-ul Spitalului Găești, pus în funcțiune după 3 ani: nu încăpea pe ușă
21

2.580
Percheziții DNA la Spitalul Victor Babeș din Timișoara
2.580

51
România, ţara cu cea mai mare incidenţă a tuberculozei din UE: Cum putem combate această problemă de sănătate publică
51

1.887
Atenție! Trecerea la ora de vară crește riscul de infarct și accident vascular. Ortosomnia, noul pericol
1.887
















Comentează