Sicriul poliţistului Gheorghe Ionescu, decedat vineri dimineaţa, după ce în noaptea de 1 spre 2 august a fost accidentat în timpul desfăşurării unei misiuni, a fost scos duminică în jurul orei 13,00 pe catafalc şi învelit în tricolorul naţional, la Cimitirul Ghencea III.
La această oră, poliţiştii din întreaga ţară ţin un moment de reculegere. În prezent, este în desfăşurare slujba de înmormântare oficiată de un sobor de trei preoţi. Soţiei poliţistului i s-a făcut rău şi a avut nevoie de ajutor.
Potrivit programului stabilit de către Ministerul Afacerilor Interne, urmează ceremonia de înaintare în grad şi ulterior vor lua cuvântul vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul de Interne, precum şi Vlad Danilo colegul de tură al poliţistului din data accidentului şi cel mai bun prieten al său. La ceremonie mai este prezent Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, potrivit Agerpres.
Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus la groapă, unde va avea loc înmormântarea cu onoruri militare.
Trupul neînsufleţit al poliţistului a fost adus sâmbătă, începând cu ora 16,00 la Capela Cimitirului Ghencea Militar însoţit de 30 de maşini ale Brigăzii Rutiere.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit post-mortem subinspectorului de poliţie Gheorghe Ionescu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler "în semn de înaltă apreciere pentru devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în slujba legii, îndeplinindu-şi datoria cu preţul sacrificiului suprem".
Decorarea a fost făcută la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
La începutul lunii august, omul de afaceri turc Abdullah Atas nu a respectat semnalele regulamentare de oprire ale poliţistului şi l-a acroşat cu maşina, după care l-a purtat pe capotă 400 de metri. Agentul a căzut apoi pe partea carosabilă.
Gheorghe Ionescu a fost înaintat în gradul de subinspector post-mortem, printr-un ordin al ministrului de Interne, Gabriel Oprea, pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune.
Subinspectorul post-mortem Gheorghe Ionescu, căzut la datorie, avea 44 ani, era căsătorit şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.
Înmormântarea poliţistului ucis: Soţiei i s-a făcut rău. Gabriel Oprea, prezent la ceremonie
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

270
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară: 'Buget mic pentru educație, discursuri mari'. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții
270

3.054
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.054

4.215
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
4.215

1.465
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.465

3.308
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.308

1.898
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
1.898

2.166
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.166

2.483
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.483

2.123
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.123

184
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
184

1.850
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.850

5.534
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.534

7.072
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
7.072
















Comentează