Partidul Verzilor (de opoziţie) din Germania - al doilea în sondaje după conservatorii Angelei Merkel aflaţi la putere - vrea ca evreii care au fugit de regimul nazist şi descendenţii lor să obţină mai simplu cetăţenia germană, informează luni DPA potrivit Agerpres.
Evreii germani care au părăsit ţara sub Cel de-al treilea Reich şi au primit o nouă cetăţenie trebuie să ceară să se întoarcă în Germania, scris ziarul Die Welt. În opinia autorităţilor germane, aceste persoane nu au fost expatriate, ci mai degrabă au renunţat la paşaportul lor german pentru o nouă cetăţenie.
Filiz Polat, purtătoare de cuvânt a Verzilor pentru migraţie şi politică de integrare, a declarat pentru Die Welt că această lacună este "complet inacceptabilă".
Verzii au elaborat o legislaţie ce urmează a fi prezentată în parlament când se reiau sesiunile după pauza de vară. Proiectul de lege propune amendamente la Actul privind Cetăţenia Germană pentru a include solicitări de naturalizare având legătură cu cazurile de injustiţie comise de nazişti. O a doua opţiune, potrivit Verzilor, ar fi ca autorităţile să interpreteze reglementările actuale în sens mai larg.
Inițiativă în Germania - Evreii care au fugit de regimul nazist şi descendenţii lor să obţină mai simplu cetăţenia germană
București
7°C
Articole Similare

283
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
283

1.426
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
1.426

1.771
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
1.771

58
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
58

2.206
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.206

55
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
55

54
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
54

2.808
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.808

74
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
74

73
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
73

1.676
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.676

4.670
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.670

363
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
363
















Comentează