Fiscul indian a percheziţionat marţi biroul postului BBC de la New Delhi, a declarat pentru AFP un jurnalist al postului britanic, la câteva săptămâni după difuzarea unui documentar critic despre premierul indian Narendra Modi, scrie AGERPRES.
''Există o descindere a Fiscului în birouri, confiscă toate telefoanele'', a declarat jurnalistul.
Reprezentanţi ai guvernului indian se aflau în faţa biroului BBC, situat în centrul capitalei New Delhi, pentru a împiedica intrarea sau ieşirea persoanelor.
''O procedură guvernamentală se desfăşoară în birou'', a declarat un funcţionar, care a refuzat să precizeze numele instituţiei sale.
Postul de televiziune britanic a difuzat în ianuarie un documentar în două părţi în care îl acuza pe Narendra Modi că, atunci când era premier al statului indian Gujarat, a ordonat poliţiei să închidă ochii la revoltele interconfesionale din 2002.
Acel val de violenţe s-a soldat cu cel puţin 1.000 de morţi, dintre care majoritatea din rândul comunităţii musulmane, minoritară în India.
Guvernul indian a blocat mesajele video şi tweet-urile legate în mod direct de documentar, calificându-l la puţin timp după difuzarea sa drept ''propagandă ostilă şi mizerii anti-indiene''.
Grupuri de studenţi au organizat şedinţe de vizionare a documentarului, în pofida interdicţiilor impuse asupra campusurilor lor şi a eforturilor depuse de către guvern pentru a împiedica difuzarea filmului.
India alunecă spre dictatură? Percheziţii ale Fiscului la biroul postului BBC, după difuzarea unui documentar critic la adresa premierului
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Londra alocă 150 de milioane de lire sterline pentru livrarea de arme americane Ucrainei
1

36
Furtunile fac ravagii în Portugalia: Un viaduct de pe o autostradă s-a prăbuşit după ruperea unui dig
36

19
Președintele Taiwanului vrea o cooperare mai strânsă cu Europa în domeniul apărării și al AI
19

57
Zelenski avertizează: Fără un calendar de aderare la UE, Moscova va încerca să blocheze pacea
57

108
Noua Constituție a Kazahstanului păstrează limba rusă ca limbă oficială, alături de de kazahă
108

58
Rusia vrea să închidă WhatsApp și să forțeze trecerea la o aplicație de stat fără criptare
58

4.299
VIDEO Abia acum iese la iveală adevăratul bilanț al morților din timpul protestelor din Iran: Reprimarea a fost de o brutalitate greu de descris
4.299

2.103
VIDEO Bătaie ”ca-n 7 păcate” în Parlamentul din Turcia: Decizia lui Erdogan generează o tensiune uriașă
2.103

15.152
Migrație fără precent a marilor bogați ai lumii: Părăsesc în mare viteză Occidentul și se refugiază în noul ”El Dorado” al miliardarilor
15.152

6.071
VIDEO Roata istoriei s-a întors și are ”prostul obicei” de a-și plăti datoriile: Cel mai mare imperiu a ajuns să fie împânzit de foștii coloniști
6.071

3.853
Nicușor Dan va fi prezent la întâlnirea unde se va stabili un ”tratament șoc” pentru Europa : Deciziile care vor schimba actualul mod de funcționare al UE
3.853

105
Preşedintele israelian califică antisemitismul din Australia drept „înfricoşător şi îngrijorător”
105

144
SUA vor începe "în câteva săptămâni" să plătească miliardele datorate ONU
144

















Comentează