Stephane Richard, directorul general al grupului francez de telecomunicaţii Orange, a fost condamnat miercuri la un an de închisoare, cu suspendare, după ce un tribunal de apel din Paris l-a găsit vinovat de complicitate la folosirea abuzivă fondurilor publice, transmite Reuters.
De asemenea, tribunalul de apel l-a amendat pe Stephane Richard cu 50.000 de euro. În schimb, directorul Orange a fost achitat de acuzaţia de complicitate la fraudă.
Într-un comunicat de presă publicat după anunţarea verdictului, Stephane Richard a spus că este la latitudinea Consiliului Director să decidă dacă va rămâne sau nu în postul de CEO al Orange. Richard a mai spus că nu va face recurs la verdictul tribunalului, pe care l-a catalogat drept "profund incorect". "Îmi pun mandatul în mâinile Consiliului Director", a adăugat Richard.
Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a declarat în repetate rânduri că poziţia Guvernului este aceea conform căreia directorii companiilor controlate de stat ar trebui să demisioneze dacă vor fi condamnaţi pentru o infracţiune. Această înseamnă că decizia de condamnare a lui Richard ar putea însemna sfârşitul carierei sale la Orange, companie la care statul francez este cel mai mare acţionar.
Sursele citate de Reuters susţin că Orange va organiza o reuniune a Consiliului de Administraţie după anunţarea deciziei tribunalului.
Dosarul în care a fost implicat Richard vizează despăgubirile în valoare de 400 milioane de euro plătite în 2008 de statul francez fostului magnat Bernard Tapie. La acel moment, Stephane Richard era director de cabinet al ministrului Finanţelor, Christine Lagarde, care acum deţine funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE). În luna decembrie 2016, Lagarde a fost găsită vinovată de neglijenţă în acelaşi dosar.
Lui Christine Lagarde, Stephane Richard şi altor angajaţi din Ministerul Economiei li se reproşează că au recurs la soluţia unui arbitraj privat, în loc să meargă în justiţie, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie şi Credit Lyonnais. Litigiul viza o tranzacţie ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participaţia pe care o deţinea la producătorul german de îmbrăcăminte şi echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acţiune în justiţie, susţinând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obţinut de la stat despăgubiri de 404 milioane de euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiţie.
În 2019, Richard a fost achitat în primă instanţă în acest dosar care a captat atenţia întregii mass media din Franţa. Fost funcţionar civil, Richard a anunţat deja că nu va rămâne CEO la Orange la terminarea actualului mandat de patru ani, în luna mai 2022, dar a precizat că ar fi interesat să rămână în funcţia de preşedinte al Orange.
În luna septembrie a acestui an, Orange România a anunţat finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat pachetul majoritar de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications de la OTE, în timp ce statul român deţine restul de 46% din acţiuni.
Închisoare pentru șeful Orange! Magistrații l-au găsit vinovat pentru folosirea abuzivă a fondurilor publice
București
2°C
Articole Similare

406
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
406

150
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
150

250
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
250

691
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
691

1.107
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.107

371
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
371

1.410
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
1.410

2.076
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.076

801
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
801

376
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
376

1.252
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.252

895
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
895

1.291
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.291















Comentează