Institutul Cultural Român a lansat, luni, o nouă ediţie a programului de cursuri de limba română pentru străini organizate la Bucureşti pe parcursul anului 2026, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al ICR transmis AGERPRES, cursurile organizate în Capitală vor debuta simultan cu începerea sesiunilor 2026 ale cursurilor organizate de ICR Tel Aviv şi de reprezentanţa ICR din Polonia atât la Varşovia, cât şi la Lodz, în regim de lectorat, în colaborare cu Institutul de Limbi Romanice din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii.
Şi reprezentanţele ICR din Bruxelles, Lisabona, Paris, Praga, Tokyo şi Berlin vor începe în perioada următoare noi sesiuni ale cursurilor de limba română.
La Bucureşti, structura cursurilor din acest an cuprinde trei sesiuni. Prima sesiune se desfăşoară în perioada februarie - aprilie, cea de-a doua în intervalul aprilie - iulie, iar cea de-a treia în perioada septembrie - noiembrie.
Înscrierile pentru fiecare sesiune se realizează anterior începerii cursurilor, în perioade dedicate, taxa de participare pentru fiecare modul de curs, indiferent de formatul ales, fiind de 1.000 lei.
Informaţii detaliate privind modalitatea de înscriere la cursurile de limba română pentru străini organizate de ICR la Bucureşti sunt disponibile pe site-ul www.icr.ro secţiunea CURSURI.
Iniţiat în anul 2008, Programul "ROMAN(I)A PE SCURT (ROMANIA(N) IN A NUTSHELL) - Cursurile de limba română pentru străini" reprezintă unul dintre proiectele permanente ale ICR, de-a lungul timpului acestea cunoscând o dezvoltare constantă în ceea ce priveşte calitatea şi diversitatea conţinutului şi a predării.
În prezent, ICR organizează anual peste 50 de sesiuni de cursuri la Bucureşti şi în 18 reprezentanţe din străinătate, pentru străini şi pentru copiii din comunităţile de români. De asemenea, ICR organizează anual Şcoala de Vară de la Braşov - Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească.






























Comentează