Optsprezece pompieri şi un paznic şi-au pierdut viaţa într-un gigantic incendiu de pădure izbucnit în sud-vestul Chinei, au declarat marţi autorităţile, citate de AFP potrivit Agerpres.
Incendiul a fost raportat luni în provincia muntoasă Sichuan, "ameninţând direct siguranţa oraşului Xichang", situat la circa 2.200 de kilometri de capitala Beijing, a declarat primăria pe reţelele de socializare.
În imaginile difuzate de televiziunea naţională se pot vedea enormi nori de fum ridicându-se deasupra munţilor care înconjoară acest oraş -cu o populaţie de o jumătate de milion de locuitori - şi dând cerului culoarea portocalie.
Pe moment nu au fost precizate circumstanţele exacte ale deceselor.
Potrivit primăriei, circa 900 de pompieri au participat la eforturile de stingere a incendiului, iar 1.200 de persoane au fost evacuate.
Patru elicoptere şi peste 140 de vehicule de pompieri, au fost, de asemenea, mobilizate. Lupta împotriva flăcărilor continua marţi dimineaţă.
Mai multe alte incendii au izbucnit în ultimele zile în sudul Sichuanului, precum şi în provincia vecină, Yunnan, potrivit agenţiei Xinhua.
În urmă cu un an, în aprilie 2019, 27 de pompieri şi-au pierdut viaţa într-un incendiu de pădure în aceeaşi regiune.
Incendiu masiv de pădure în China - 19 persoane și-au pierdut viața
București
9°C
Articole Similare

8
Irakul îşi reia o parte din exporturile de petrol prin Turcia
8

13
Un mort în Rusia, într-un atac ucrainean cu dronă la Krasnodar
13

1.613
VIDEO Viktor Orban îi „demască” pe puternicii zilei: „Sunt trei grupuri care câștigă în război: fabricile de armament, companiile energetice și băncile”
1.613

75
Emisarul special al Chinei pentru Orientul Mijlociu cere "să nu se ignore şi să nu se uite" problema palestiniană
75

4.905
Traficul prin Strâmtoarea Ormuz a fost reluat - Ce nave au voie să treacă
4.905

112
SUA încearcă să deblocheze cu forța Strâmtoarea Ormuz - Au fost lovite baze strategice iraniene de rachete
112

4.645
VIDEO Avertisment apocaliptic de la Zelenski: „Europa trebuie să se pregătească pentru atacuri cu drone din partea teroriștilor”
4.645

1.008
Prețul motorinei se apropie de 10 lei, iar cel al benzinei de 9 lei: prețurile la combustibil continuă creșterea, pe măsură ce criza din Orientul Mijlociu escaladează
1.008

2.453
Războiul din Iran divizează Balcanii de Vest - Poziții diferite de la Belgrad la Tirana
2.453

7.337
Războiul din Iran a făcut „prima victimă” în aviația europeană - O companie europeană anulează zboruri din cauza prețurilor combustibilului
7.337

4.789
SUA lansează un avertisment global: Toate ambasadele din lume trebuie să își revizuiască 'imediat' măsurile de securitate
4.789

150
Incident neobișnuit - Un copil a fost lovit de un glonț rătăcit tras dintr-un poligon militar, în Coreea de Sud
150

7.119
Semne că regimul din Iran este la final? Adoptă o măsură disperată, la fel ca și Nicolae Ceaușescu la final
7.119
















Comentează