Două gospodării au ars, iar o alta a fost grav afectată de un incendiu izbucnit în municipiul Fălticeni, din cauza unui conductor electric, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată.
La faţa locului au intervenit militarii detaşamentelor de Pompieri Fălticeni şi Suceava, împreună cu lucrători ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Cornu Luncii şi Baia, cu opt autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
La sosirea echipajelor ardeau cu flacără deschisă două locuinţe şi mai multe anexe gospodăreşti, cu pericol de propagare la construcţiile învecinate, dezvoltarea incendiului fiind favorizată de vântul puternic, de construcţiile dispuse apropiat una faţă de cealaltă şi de materialele din componenţa acestora, majoritar lemnoase.
La primului proprietar au ars casa de locuit, corp comun cu o anexă gospodărească, pe o suprafaţă de aproximativ 180 de metri pătraţi, circa 25 de metri cubi de cherestea şi un autoturism. De asemenea, s-au degradat alte două vehicule, dar şi multe alte bunuri din construcţiile distruse de flăcări.
La al doilea proprietar au ars casa de locuit, o construcţie anexă, corp comun cu locuinţa, pe o suprafaţă totală de 120 de metri pătraţi, precum şi alte trei anexe gospodăreşti (adăpost de animale, garaj şi o magazie) pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, cu bunurile aferente.
La un al treilea proprietar au fost afectate bucătăria de vară, o magazie şi adăpostul de animale, toate construcţii corp comun, pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, cu bunurile aferente.
De asemenea, flăcările puternice au degradat mai multe elemente de tâmplărie de la trei locuinţe învecinate.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.
Nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat cele trei case învecinate şi anexele gospodăreşti ale acestora.
Incendiu la Fălticeni - Două gospodării arse şi o a treia grav afectată
București
4°C
Articole Similare

177
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
177

1.196
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
1.196

700
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
700

625
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
625

1.038
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.038

1.835
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.835

15
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
15

43
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
43

2.918
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.918

4.464
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.464

16
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
16

32
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
32

1.479
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.479
















Comentează