Un incendiu izbucnit luni după-amiază a distrus 1.300 de hectare de vegetaţie şi de pădure în Saumos, în sud-vestul Franţei, conducând la evacuarea a circa 500 de persoane, a anunţat marţi prefectura, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Acest nou dezastru, într-un departament deja afectat de incendii majore în această vară (aproape 30.000 de hectare distruse de flăcări), s-a produs pe fondul temperaturilor ridicate, cu un record de căldură înregistrat luni la Bordeaux (37,5 grade Celsius), nemaiîntâlnit în luna septembrie din 1987, potrivit Météo-France.
De luni seara, 540 de persoane au fost evacuate din satul Saumos şi din cătunele din apropiere, potrivit prefecturii, care a precizat că patru case au fost distruse de flăcări.
Peste 300 de pompieri au fost desfăşuraţi la Saumos, un sat situat între plajele Oceanului Atlantic, lângă staţiunea balneară Lacanau, şi Bordeaux.
Aeronave au fost folosite înainte de căderea nopţii pentru a lupta împotriva flăcărilor - două avioane Canadair, două elicoptere şi două avioane Dash fiind trimise în ajutorul pompierilor.
Incendiu de pădure în sud-vestul Franţei - Sute de persoane au fost evacuate
București
12°C
Articole Similare

1
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
1

11
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
11

14
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
14

999
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
999

1.005
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
1.005

1.478
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.478

71
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
71

2.426
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.426

200
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
200

26
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
26

2.431
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.431

1.357
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
1.357

1.751
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
1.751
















Comentează