Uniunea Europeană îşi va spori ajutorul financiar şi livrările de arme către Ucraina, a declarat luni şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, care însă a atras atenţia în acelaşi timp că NATO trebuie să acţioneze în aşa fel încât războiul declanşat de invazia Rusiei asupra Ucrainei să nu se extindă către alte ţări, potrivit Agerpres.
''Vom spori mijloacele financiare destinate achiziţiei de produse militare la un miliard de euro, pentru a arăta clar deplină solidaritate de partea Ucrainei'', a indicat Baerbock, potrivit CNN, vorbind în faţa presei la Bruxelles, unde participă la o reuniune a miniştrilor europeni de externe.
Germania se va asigura de asemenea că vânzările de arme ale producătorilor germani vor fi efectuate cât mai repede posibil. ''Ucraina are nevoie de arme'', a insistat şefa diplomaţiei germane, fără a da detalii, motivând că ''este vorba despre viaţă şi moarte, suntem în mijlocul unui război şi prin urmare este nevoie de mare atenţie când vorbim despre ce arme vor fi livrate şi unde''.
Totuşi, ea a subliniat că NATO trebuie să prevină extinderea războiului către alte ţări. ''Avem o responsabilitate faţă de ucraineni, dar avem o responsabilitate şi faţă de cei 450 de milioane de europeni şi faţă de aceia care sunt membri NATO'', a explicat Annalena Baerbock.
Berlinul va găzdui pe 5 aprilie o conferinţă a donatorilor pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă valului de refugiaţi ucraineni, conferinţă ce va fi coprezidată de Franţa şi România.
''Este vorba despre sprijinirea (Republicii) Moldova, care este cea mai fragilă ţară aflată în această situaţie'', a declarat Annalena Baerbock, potrivit Reuters.
Ea a estimat că în săptămânile următoare numărul refugiaţilor ucraineni va ajunge la 8-10 milioane de persoane. Conform organizaţiilor umanitare, peste 3,5 milioane de ucraineni şi-au părăsit ţara după declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie, alţi circa 6,5 milioane fiind strămutaţi în interiorul Ucrainei, iar mulţi dintre ei sunt copii.
Participant ca invitat la reuniunea miniştrilor europeni de externe, şeful diplomaţiei din Republica Moldova, Nicu Popescu, a cerut sprijin din partea UE pentru gestionarea valului de refugiaţi. ''Astăzi, avem (în Republica Moldova) circa 300.000 de refugiaţi ucraineni (...), care au un mare impact economic şi umanitar asupra ţării'', a subliniat Nicu Popescu.
Încă un miliard de euro, ajutor militar pentru Kiev din partea UE: 'Ucraina are nevoie de arme'
Articole Similare

4.278
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
4.278

9.453
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
9.453

974
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
974

3.435
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
3.435

119
Numărul cazurilor de cancer creşte în UE, cu impact social şi economic tot mai mare
119

40
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
40

5.066
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
5.066

3.951
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
3.951

256
Medicamentele care conţin levamisol, retrase de pe piaţa UE
256

172
Reţeaua europeană de sateliţi IRIS2, rivală a Starlink, trebuie să fie competitivă la preţ şi performanţă, spune şeful Eutelsat
172

3.797
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
3.797

3.480
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
3.480

1.925
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.925

















Comentează