Autorităţile din Coreea de Nord au arestat încă un cetăţean american 'suspectat de comiterea unor acţiuni împotriva statului', acestea fiind al doilea cetăţean al SUA reţinut pe teritoriul nord-coreean în mai puţin de o lună, relatează agenţia oficială de presă KCNA, citată duminică de EFE, relatează agerpres.
Conform sursei citate, cetăţeanul american pe nume Kim Hak-song, angajat al Universităţii pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Phenian, a fost arestat pe data de 6 mai. Celălalt cetăţean american arestat recent este Sang-duk Kim, profesor la aceeaşi universitate, acesta fiind reţinut pe 22 aprilie.
Numărul total al cetăţenilor americani aflaţi în detenţie în Coreea de Nord ajunge astfel la patru, iar noile arestări survin în timp ce în peninsula coreeană cresc tensiunile provocate de diferitele teste militare ale Phenianului, care au determinat SUA să evoce posibilitatea unor lovituri militare preventive.
Există posibilitatea ca regimul de Phenian să încerce să folosească aceşti cetăţeni americani drept monedă de schimb pentru a negocia cu Washingtonul, cum s-a mai întâmplat în trecut.
Încă un cetăţean american a fost arestat în Coreea de Nord
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

739
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
739

717
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
717

1.120
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.120

1.842
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.842

1.346
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.346

1.428
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.428

51
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
51

2.589
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.589

4.516
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.516

1.619
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.619

3.365
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.365

2.701
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.701

1.473
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.473
















Comentează