Ioana Costescu, consilierul personal al primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, şi fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu au fost reţinuţi, în noaptea de joi spre vineri, de procurorii DNA Ploieşti, ei fiind audiaţi în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatului premierului Victor Ponta.
În cursul zilei de joi au mai fost reţinuţi, în urma audierilor, primarul Andrei Chiliman şi consilierul local Ion Brad, cei patru urmând a fi prezentaţi vineri magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat al DNA postat pe site-ul instituţiei, Chiliman a fost reţinut de procurori pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, Vlad Moisescu şi Ioana Costescu sunt urmăriţi penal pentru constituire de grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar Ion Brad pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.
DNA precizează că, încă din 2004, după alegerile locale, la iniţiativa lui Moisescu, a fost constituit un grup infracţional organizat, compus din acesta, Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupţie şi asimilate acestora, care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10% şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu administraţia locală.
'Suspectul Moisescu coordona grupul infracţional, solicita şi încasa comisioanele respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, suspecţii Costescu şi Brad derulau activităţi de determinare a plăţii comisioanelor şi de încasare a acestora, iar inculpatul Andrei Chiliman, prin prisma atribuţiilor conferite de funcţia sa, garanta favorizarea societăţilor agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor şi ulterior, pe parcursul derulării acestora. Banii primiţi de la reprezentanţii societăţilor comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărţiţi între suspecţii Moisescu, Costescu, Brad, Chiliman şi filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% partidul respectiv - filiala sector 1', susţin procurorii.
DNA arată că diferenţa de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite.
'Concret, grupul infracţional a obţinut de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginţi de şantier), sumele de 300.000 lei respectiv 38.481.488 lei. Aceasta din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plăţile efectuate de către Primăria Sectorului 1 Bucureşti către firma respectivă, în perioada 2007 - 2014, în baza contractelor încheiate cu instituţia publică menţionată', au mai reţinut anchetatorii.
Încă două rețineri efectuate de procurorii DNA Ploiești
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Criza din Mienneapolis ia amploare - Trump îl trimite în zonă pe "Ţarul frontierelor"
0

943
Liderul revoltei anti-Bolojan scoate artileria grea: Video antologic în care actualul premier se plânge că Executivul i-a confiscat banii
943

352
Federația SANITAS amenință cu grevă generală: "Tăierea salariilor reprezintă o linie roşie"
352

1.527
Dispută la vârful puterii de la Teheran în timp ce portavionul Abraham Lincoln se îndreaptă către Golful Persic - Fiul președintelui cere restabilirea internetului
1.527

827
Cazul criminalului turc evadat din permisie ia amploare: ANP face anchetă și cere intervenția Ministerului Justiției
827

1.106
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
1.106

4.086
VIDEO Cum s-a aflat că afaceristul evadat a fugit în Turcia. Secretarul de stat Bogdan Despescu, detalii de ultimă oră
4.086

1.535
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
1.535

885
VIDEO Radu Miruță anunță achiziții de 9,5 miliarde de euro prin SAFE, la Apărare. Jumătate din achiziții, la comun cu alte țări
885

1.048
VIDEO Arafat, despre achizițiile programului SAFE: "O parte importantă va fi realizată în România. Sunt unele care nu pot fi realizate" / Ce echipamente vor fi cumpărate de statul român / UPDATE
1.048

1.092
VIDEO Radu Miruță anunță ce se întâmplă cu militarii americani care ar urma să vină în România: Nu am primit notificare oficială
1.092

927
VIDEO Ministrul Apărării revine cu explicații suplimentare cu privire la declarația despre Ceaușescu: „N-am avut cea mai fericită exprimare”
927

2.069
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
2.069

















Comentează