Compania de stat MVM din Ungaria a anunţat luni că a ajuns la un acord cu grupul rus Gazprom pentru amânarea plăţilor ce vizează livrările de gaze din iarnă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Conform unui acord semnat anul trecut, înainte de declanşarea războiului din Ucraina, Ungaria primeşte 3,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an prin Bulgaria şi Serbia, la care se adaugă un miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria. Acordul semnat de Ungaria cu Gazprom este pe o perioadă de 15 ani.
După solicitarea din iulie a autorităţilor de la Budapesta, Gazprom a început să majoreze livrările către Ungaria, după ce anterior fuseseră majorate livrările prin gazoductul Turkstream. Astfel, factura Ungariei la gaze naturale a urcat cu 740 miliarde de forinţi (1,78 miliarde de dolari).
"Pentru a atenua impactul creşterii preţurilor pe piaţă, MVM Group şi Gazprom au fost de acord cu amânarea plăţilor pentru viitoarea perioadă de iarnă. Includerea temporară a opţiunii de amânare a plăţii în contract sporeşte marja de manevră a MVM în finanţarea şi nivelul lichidităţii", se arată în comunicatul firmei ungare.
Creşterea notei de plată a importurilor Ungariei a majorat deficitul comercial, într-o perioadă în care exporturile ţării încetinesc din cauza problemelor din zona euro-principalul partener comercial.
Banca Centrală a Ungariei a avertizat că deficitul de cont curent este "în zona de pericol" şi a cerut Guvernului să stabilizeze finanţele.
Forintul, moneda cu cea mai slabă performanţă din Europa centrală, care s-a depreciat cu 13% numai în acest an, înregistra luni un nou nivel scăzut record, un euro fiind cotat la 425 de forinţi.
În timp ce restul Europei rămâne fără gaze rusești, Gazprom amână plățile Ungariei
Articole Similare

60.873
Se construiește Drumul Expres cu rol strategic pentru România: Țara noastră devine jucătorul cheie în reconstrucția Ucrainei post război
60.873

33.925
În 2026 trecem la ora de vară mai repede: noaptea în care pierdem o oră de somn
33.925

114.500
Înfrângere de proporții pentru Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu, în interiorul PNL
114.500

163
Numărul cazurilor de cancer creşte în UE, cu impact social şi economic tot mai mare
163

30.083
Nu România e în spate – Expert mondial în mercenariat, despre implicarea unui stat în operațiunile lui Potra din Congo
30.083

3.338
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
3.338

69.893
Ce studii are, de fapt, președintele Nicușor Dan? Fostă judecătoare cere documente oficiale în instanță. „Avem dreptul să cunoaştem adevărul despre studiile făcute de actualul preşedinte al României”
69.893

3.848
VIDEO Aceeași linie, altă funcție: Bolojan revine la retorica 'mercenarilor' din Sănătate și pune, din nou, presiune pe medici
3.848

163
Plângere prealabilă făcută de FACIAS în cazul înghețării pensiilor. „Austeritatea încalcă legea”
163

75.188
VIDEO Roata istoriei s-a întors și are ”prostul obicei” de a-și plăti datoriile: Cel mai mare imperiu a ajuns să fie împânzit de foștii coloniști / Update: Ulterior au venit scuzele
75.188

158.335
Victorii importante pentru Nicușor Dan la Curtea Constituțională: câștigă meciul cu Parlamentul și Guvernul pe 2 legi importante
158.335

28.589
Experții dezvăluie criza fără precedent care lovește industria imobiliarelor: Urmează falimente pe bandă rulantă!
28.589

31.437
Amenințare șocantă în presa rusă: se face apel la bombardarea Bucureștiului
31.437

















Comentează