În Texas a fost pusă în aplicare miercuri o sentinţă de condamnare la moarte împotriva unui violator şi ucigaş; a fost a douăsprezecea execuţie de anul acesta în Statele Unite, consemnează AFP şi Reuters potrivit Agerpres
Larry Swearingen, în vârstă de 48 de ani, a susţinut până la moarte că este nevinovat, iar ultimele sale cuvinte au fost "Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac". Decesul său, după o injecţie letală, a fost constatat la ora locală 18:47 în penitenciarul de stat din Huntsville.
Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat miercuri să suspende execuţia, care mai fusese deja amânată de cinci ori, după condamnarea din 2000.
Juraţii l-au considerat vinovat pe Swearingen de uciderea studentei Melissa Trotter, în vârstă de 19 ani. Presa locală preluată de AFP menţionează că criminalul avusese o relaţie cu victima, pe care a violat-o înainte de a o strangula.
Trotter a fost văzută ultima dată în viaţă în 8 decembrie 1998, împreună cu Swearingen.
Tânăra a fost găsită după 25 de zile, într-o pădure, cu o bucată de colant înnodată în jurul jurul gâtului. Sub unghiile ei s-a găsit ADN-ul unui alt bărbat, dar procurorii au dovedit vinovăţia lui Swearingen cu ajutorul probelor din camioneta şi locuinţa acestuia, cu martori şi cu înregistrări ale unor convorbiri pe telefonul mobil. Colantul cu care a fost strangulată studenta s-a dovedit a fi al soţiei lui Swearingen, iar restul din obiectul de îmbrăcăminte respectiv a fost găsit în locuinţa familiei.
Execuţia lui Swearingen a fost a patra din statul Texas, în 2019. Anul acesta au mai fost aplicate sentinţe de condamnare la moarte în alte patru state americane - Alabama, Florida, Georgia şi Tennessee, toate din sudul SUA
În SUA a avut loc a douăsprezecea execuţie din acest an
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

6
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
6

14
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
14

1.024
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
1.024

60
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
60

4.246
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
4.246

6.127
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
6.127

87
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
87

7.768
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
7.768

4.327
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.327

35
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
35

3.175
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.175

10.741
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
10.741

2.180
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.180

















Comentează