Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, a cerut joi comunităţii internaţionale un angajament mai ferm în privinţa urmăririi penale a crimelor de război comise în conflictul din Ucraina, relatează DPA. În acelaşi timp, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a pledat pentru înfiinţarea unui tribunal special care să judece crima de agresiune a unui stat împotriva altui stat, fiind vorba, în cazul dat, de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit AFP, scrie AGERPRES.
Legea nu ar trebui să joace un rol secundar, a declarat Karim Khan în deschiderea unei conferinţe internaţionale privind urmărirea penală a crimelor de război din Ucraina, joi, la Haga, la care participă peste 30 de miniştri şi procurori din Europa şi din alte ţări occidentale. ''Legea nu poate fi un spectator'', a adăugat el.
Organizată de Curtea Penală Internaţională (CPI), Comisia Europeană şi Ţările de Jos, evenimentul urmăreşte să asigure că crimele comise după invazia rusă în Ucraina ''nu vor rămâne nepedepsite'', urmând să fie abordate şi strategiile comune privind urmărirea penală a crimelor de război din Ucraina.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să facă o declaraţie prin videoconferinţă.
''În momentul în care noi vorbim, copii, femei şi bărbaţi trăiesc în teroare'', a declarat în deschiderea conferinţei procurorul CPI, Karim Khan, care a început o anchetă asupra situaţiei din Ucraina la începutul lunii martie, după ce a primit undă verde din partea a 43 de state, potrivit AFP.
''Trebuie să lucrăm împreună'', a spus Khan, în timp ce loviturile ruseşti continuă în regiunea Doneţk, obiectivul prioritar al trupelor ruse după ce au revendicat capturarea regiunii vecine Lugansk.
Ministrul ucrainean de extern, Dmitro Kuleba, a cerut înfiinţarea unui tribunal special care să judece crima de agresiune - atacul unui stat împotriva altuia planificat de un lider politic sau militar - împotriva Ucrainei.
''Tot ceea ce vrem este ca această crimă de agresiune să nu rămână nepedepsită'', a declarat Dmitro Kuleba într-o intervenţie prin videoconferinţă în deschiderea forumului de la Haga.
CPI, care de 20 de ani îi urmăreşte pe autorii celor mai grave atrocităţi din lume, nu poate urmări crima de agresiune dacă ţara respectivă nu a ratificat Statutul de la Roma, ceea ce este cazul Rusiei şi al SUA, notează AFP.
Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, prezent la forumul de la Haga, a menţionat că au fost deschise 20.000 de anchete pentru crime de război în Ucraina.
Circa 14 state europene anchetează aceste crime şi o echipă europeană comună de anchetă a fost înfiinţată în acest scop, a subliniat el.
Rusia neagă sistematic toate abuzurile de care sunt acuzate trupele sale: bombardamente împotriva civililor, execuţii sumare, violuri. Moscova acuză, la rândul său, Ucraina de crime de război.
Doi soldaţi ruşi au fost condamnaţi în mai la 11 ani şi jumătate de închisoare de către un tribunal ucrainean pentru bombardarea unor zone civile, în timp ce altul a fost condamnat la închisoare pe viaţă la începutul acestei luni pentru uciderea unui civil.
Nu există un bilanţ global al victimelor civile ale conflictului. ONU a înregistrat aproape 5.000 de decese confirmate, între care peste 300 de copii, dar recunoaşte că numărul real este probabil mult mai mare.
În plin război, Ucraina cere înfiinţarea unui tribunal special pentru crima de agresiune a unui stat împotriva altuia
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

556
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
556

1.078
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.078

2.034
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.034

3.375
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.375

2.529
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.529

961
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
961

41
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
41

8.681
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
8.681

3.589
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.589

64
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
64

7.340
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.340

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

5.253
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.253

















Comentează