Părintele Andrei Dosoftei, preot în Scoția pentru românii din Aberdeen, Dundee, Inverness şi zonele limitrofe, a vorbit la Știrile TVR despre situația clericilor în societatea britanică."Prima experienţă cu scoţienii a fost interesantă. Ţin minte că, mergând într-un supermarket cu soţia, oamenii se uitau la mine destul de rezervaţi; nu ştiau cum să mă catalogheze: nu puteam fi catolic pentru că aveam soţie, evreu, la fel, pentru că nu aveam perciuni, musulman nici atât pentru că era sesizabilă crucea, iar pastor nu, pentru că aveam reverendă. Eram o specie «nouă»”, își amintește părintele Andrei."În Marea Britanie preoţii lucrează în IT, construcţii, inginerie, livrări, depozite etc. Eu am lucrat ca ospătar, ca infirmier în asistenţă socială privată, în construcţii, în administraţie, în traduceri, iar în prezent lucrez în livrări” spune preotul Andrei."Fără un loc de muncă nu te poţi întreţine. Nu e uşor să fii tată, preot şi angajat însă situaţia o impune şi preotul trebuie să facă faţă”, a spus clericul."Să fii preot în diaspora aduce multe provocări. De multe ori eşti pus în faţa unor situaţii neobişnuite şi dificile, dar trebuie să ai mereu tăria de a-i odihni pe oameni când au nevoie de sprijinul Bisericii”, spune Pr. Andrei Dosoftei. Sursa: Rgn Press
În Marea Britanie, preoţii români lucrează în IT, construcţii, inginerie, livrări, depozite
București
4°C
Articole Similare

150
De necaz că au pierdut o avere după o noapte la cazino, doi români au spart o bijuterie în Belgia
150

191
Români acuzați că au semănat teroare în Spania: Procurorii cer pedepse uriașe după ce au legat și bătut proprietarii în propriile case
191

135
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
135

2.966
FOTO Greu de...oprit: Român depistat după ce a condus kilometri pe autostradă, fără roată, în Elveția
2.966

7.111
Vacanță de vis, transformată în coșmar kafkian: Inginer român, arestat de cum a intrat în Italia, după ce i-a fost furată identitatea
7.111

4.870
S-a închis 'Fabrica de țepe' din Viena: români acuzați că au dat peste 1.300 de lovituri cu o metodă bine pusă la punct
4.870

1.685
VIDEO Tragedie în Vinerea Mare: Un român a murit după ce o macara s-a prăbușit pe un șantier, în Italia. Nu a avut nicio șansă
1.685

5.066
VIDEO Băiat român de 11 ani, înjunghiat mortal de un alt tânăr român, într-o bibliotecă. Mama: 'Era obsedat de el, zicea că sunt un cuplu'
5.066

3.541
Cazul românului judecat pentru crimă, în Elveția, turnură șocantă: Ar fi vorba despre un criminal în serie
3.541

4.061
Situație absurdă: Pompierii nu mai pot interveni după ce un român le-a avariat singura mașină de acest fel dintr-o localitate din Germania
4.061

3.535
Copil de origine română, blocat la intrarea în Marea Britanie după un turneu de rugby, deși s-a născut și a trăit toată viața în UK
3.535

1.500
Bebelușul de câteva zile al unui român, găsit în condiții șocante la Roma, printre droguri și gunoaie
1.500

3.447
VIDEO 'Prințul din Dubai' este român: A fost prins după ce afacerea cu 'aurul proștilor' i s-a stricat la Varșovia
3.447
















Comentează