Vicepreşedintele Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, a declarat duminică, la Arad, întrebată fiind despre condiţiile pe care le impune ţara sa pentru a susţine aderarea la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord, că această ţară nu a îndeplinit una dintre cererile principale ale Bulgariei, aceea de respectare a drepturilor minorităţilor, scrie AGERPRES.
Prezentă în localitatea arădeană Vinga pentru a participa la evenimente ale minorităţii bulgare, Iliana Iotova a spus că România şi Bulgaria au avut o serie de condiţii atunci când au aderat la Uniunea Europeană şi că aşteaptă ca şi Macedonia de Nord să aplice unele măsuri pe care Bulgaria le cere de mai multă vreme.
"De luni bune, noi am cerut partenerului nostru de la vest, în speţă Republica Macedonia de Nord, să respecte drepturile etnicilor bulgari, aşa cum fac toate celelalte ţări ale Uniunii Europene, dar din păcate până în acest moment Republica Macedonia de Nord nu a răspuns acestor solicitări ale noastre. Considerăm că nu a fost îndeplinită această condiţie. Noi am pus şi nişte condiţii din domeniul educaţiei, în speţă toată lumea cunoaşte istoria comună pe care o avem. Am solicitat ca manualele de istorie din ciclul preuniversitar să reflecte corect istoria şi să nu o manipuleze, să nu o denatureze, pentru că în momentul de faţă în aceste manuale de istorie sunt scrise foarte multe neadevăruri şi lucruri rele la adresa bulgarilor şi a poporului bulgar. Noi am cerut ca aceste lucruri să fie scoase. Am mai cerut desecretizarea arhivelor comuniste, în care în mod sigur se vor găsi dovezi privind represaliile la care au fost supuşi cei care se considerau etnici bulgari", a declarat vicepreşedintele Republicii Bulgaria.
Iliana Iotova a subliniat că atât Bulgaria cât şi România au aderat împreună la Uniunea Europeană după ce au respectat o serie de "criterii foarte stricte".
"Noi am reuşit să aderăm la Uniunea Europeană pentru faptul că am îndeplinit aceste criterii. Noi în momentul de faţă nu cerem altceva de la vecinii noştri decât să îndeplinească aceleaşi criterii pe care le-am îndeplinit şi noi", a spus oficialul bulgar.
Ea a adăugat că "dacă nu există o altă poziţie a Uniunii Europene sau a Macedoniei de Nord", Bulgaria nu îşi va schimba această poziţie.
"Încălcarea dreptului de veto ar însemna încălcarea drepturilor Bulgariei în această structură, ar însemna ocolirea Parlamentului şi a celorlalte structuri ale Bulgariei care apără această poziţie, o poziţie care este însuşită de marea majoritate a cetăţenilor bulgari privind acest condiţii impuse Macedoniei de Nord, dar vedem ce noutăţi vor aduce următoarele întâlniri pe această temă. Noi am solicitat aceste lucruri, se pare că nu va putea fi posibil să se întâmple în timpul preşedinţiei franceze", a spus Iliana Iotova.
Vicepreşedintele Bulgariei se află duminică la Vinga pentru a participa la evenimente ale minorităţii bulgare, între care celebrarea împlinirii a 130 de ani de la sfinţirea Bisericii Romano-Catolice din localitate. Iliana Iotova a primit din partea Primăriei Vinga şi titlul de cetăţean de onoare al comunei.
În ciuda apelurilor, Bulgaria se mențină fermă în privința Macedoniei de Nord: 'Noi am îndeplinit aceste criterii'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

686
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
686

1.094
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.094

76
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
76

2.890
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.890

3.220
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.220

41
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
41

116
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
116

143
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
143

15.705
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
15.705

138
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
138

8.386
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.386

213
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
213

7.106
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.106
















Comentează