Împăratul Japoniei, Akihito, cu câteva luni înainte de a abdica, a afirmat că se simte ''profund împăcat'' de faptul că lunga sa domnie a fost una a păcii, evocând cu emoţie toate vieţile pierdute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează duminică AFP preluată de Agerpres.
Într-un discurs înregistrat mai înainte, pentru a marca împlinirea a 85 de ani de viaţă, suveranul le-a adus de asemenea un omagiu poporului japonez şi Împărătesei Michiko, prima femeie din popor devenită membru al familiei regale în urmă cu 60 de ani.
Cu o voce tremurândă, Akihito a evocat urmările celui de-Al Doilea Război Mondial şi a vorbit despre ''numărul incalculabil'' de vieţi omeneşti pierdute în conflictul purtat în numele tatălui său, Hirohito, mort în 1989. El a subliniat de asemenea importanţa învăţării istoriei ''cu exactitate'' de către tineret.
''Cred că este important să nu se uite că un număr incalculabil de vieţi omeneşti s-a pierdut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, că pacea şi prosperitatea Japoniei de după război au fost edificate datorită unor numeroase sacrificii şi eforturi neobosite ale poporului japonez, şi să se transmită această istorie cu exactitate generaţiilor născute după război'', a declarat suveranul nipon.
''Mă simt profund împăcat ştiind că 'Era Heisei' (era imperială actuală) se încheie fără război în Japonia'', a mai spus Împăratul Akihito, născut pe 23 decembrie 1933.
De-a lungul domniei sale, Akihito a adresat neîncetat mesaje pacifiste, exprimându-şi remuşcarea pentru consecinţele expansionismului Japoniei din prima parte a domniei tatălui său.
Împăratul Akihito va părăsi Tronul la sfârşitul lui aprilie anul viitor, în baza unei legi excepţionale. Aceasta va fi prima abdicare imperială din ţară din ultimele peste două secole. Fiul său cel mare, Prinţul Naruhito, îi va succeda la Tronul Crizantemei pe 1 mai 2019
Împăratul Japoniei, într-o intervenție rară, înainte de abdicare:’ Mă simt profund împăcat ştiind că Era Heisei se încheie fără război’
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

14
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
14

340
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
340

986
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
986

1.451
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.451

669
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
669

961
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
961

1.220
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.220

106
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
106

1.681
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.681

1.013
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.013

3.090
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.090

55
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
55

91
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
91














Comentează