Poliţia greacă a lansat luni o grenadă asurzitoare în timpul unei mişcări de protest la care au participat circa 2.000 de imigranţi, mai ales refugiaţi din Siria şi Afganistan, adunaţi în localitatea greacă Idomeni de la frontiera cu Macedonia, a anunţat o sursă a poliţiei, citată de AFP.
Nicio persoană nu a fost rănită în timpul acestui incident, care a durat puţin timp, potrivit aceleiaşi surse.
Imigranţii protestează împotriva deciziei autorităţilor macedonene de a închide pentru câteva ore frontiera.
În ultimele zile, aceste proteste sunt curente la graniţa greaco-macedoneană. Refugiaţii sosesc în masă în fiecare zi pe coasta Greciei şi încearcă apoi să-şi continue călătoria spre ţări din Europa de Vest sau de Nord.
Copleşită de numărul de imigranţi care îi traversează teritoriul, Macedonia a fost nevoită să-şi închidă frontiera pentru câteva ore. Imigranţii se îndreaptă spre Serbia şi Ungaria.
În urmă cu zece zile, poliţia macedoneană a lansat la rândul său grenade asurzitoare asupra imigranţilor ce voiau să treacă frontiera dinspre Grecia, rănindu-i uşor pe cinci dintre aceştia.AGERPRES
Imigraţie: Noi incidente la frontiera dintre Grecia şi Macedonia
București
4°C
Articole Similare

27
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
27

19
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
19

177
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
177

742
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
742

47
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
47

1.612
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.612

3.407
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
3.407

1.786
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.786

2.168
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.168

1.396
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.396

2.143
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.143

657
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
657

3.526
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.526
















Comentează