Populaţia din Florida a fost atenționată cu privire la posibile căderi de... iguane, pe fondul pătrunderii unei mase de aer rece în statul american, relatează UPI potrivit Agerpres.
''Nu este ceva ce prognozăm de obicei, dar să nu fiţi surprinşi dacă vedeţi iguane care cad din copaci la noapte, când minimele vor coborî până la 30 şi 40'' de grade Fahrenheit, respectiv minus 1 grad Celsius şi 4 grade Celsius, se arată într-un mesaj publicat marţi pe Twitter de NWS.
Serviciul american de meteorologie a precizat că iguanele sunt animale cu sânge rece, care îşi încetinesc metabolismul sau devin inerte când temperaturile scad sub 4 grade Celsius.
Iguanele obişnuiesc să se adăpostească în copaci de unde pot să cadă în aceste condiţii de vreme rece. ''Ele pot să cadă din copaci, dar nu sunt moarte'', a subliniat NWS.
Astfel de condiţii meteorologice sunt neobişnuite în statul american, unde temperaturile din timpul iernii nu scad de obicei sub circa 18 grade Celsius, notează AFP.
Iguanele nu sunt originare din Florida, ele fiind aduse în această zonă de călători din America Centrală şi America de Sud, în anii '60.
Iguane care cad din copaci - Atenționare inedită a meteorologilor americani
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

401
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
401

7
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
7

938
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
938

2.286
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
2.286

77
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
77

1.442
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
1.442

3.294
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
3.294

3.036
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
3.036

987
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
987

134
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
134

925
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
925

4.203
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
4.203

100
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
100

















Comentează