Poliţiştii de la autostrăzi au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea celor care folosesc în mod nejustificat banda de urgenţă a autostrăzii, au aplicat 30 de amenzi în valoare totală de 5.800 de lei şi au reţinut un permis de conducere.
Potrivit unui comunicat al IGPR remis luni AGERPRES, sâmbătă şi duminică, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au desfăşurat activităţi pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care folosesc în mod nejustificat banda de urgenţă.
Astfel, poliţiştii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale pentru oprirea pe banda de urgenţă, cinci pentru circulaţia pe banda de urgenţă şi 18 sancţiuni pentru alte abateri la normele rutiere.
De asemenea, un şofer a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind sancţionat cu amendă contravenţională şi reţinerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Poliţiştii au beneficiat de sprijinul colegilor de la Inspectoratul General de Aviaţie al MAI, care au acţionat cu un elicopter.
IGPR - Zeci de șoferi amendați pentru folosirea nejustificată a benzii de urgență pe autostradă
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.840
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
1.840

1.285
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
1.285

1.501
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.501

50
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
50

2.793
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.793

1.601
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.601

3.045
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
3.045

132
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
132

1.466
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.466

2.085
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
2.085

45
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
45

108
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
108

3.257
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.257

















Comentează