Iga Swiatek, după ce a câștigat primul trofeu la Wimbledon: Totul pare ireal! Nici măcar nu am îndrăznit să visez

Autor: Anca Flondor

Publicat: 12-07-2025 22:06

Actualizat: 13-07-2025 01:06

Article thumbnail

Sursă foto: @Wimbledon

Iga Swiatek, câştigătoarea turneului feminin de la Wimbledon, este fericită după victoria în turneul londonez şi recunoaşte că nici în cele mai îndrăzneţe visuri nu a crezut că va câştiga aici.

„Totul pare ireal! În primul rând, vreau să o felicit pe Amanda pentru două săptămâni minunate, indiferent de ce s-a întâmplat astăzi. Sper să jucăm mult mai multe finale aici şi la alte turnee. Nici măcar nu am îndrăznit să visez să câştig la Wimbledon pentru că era mult prea departe. Simţeam că sunt deja o jucătoare experimentată după ce am câştigat turnee de Grand Slam înainte, dar nu m-am aşteptat niciodată la o victorie finală aici”, a declarat Iga Swiatek la decernarea trofeului de la All England Club.

 

 

Swiatek a câştigat până acum şase trofee de Grand Slam (patru la Roland Garros, unul la Wimbledon şi unul la US Open.

Polonza (24 de ani, locul 4 WTA) nu a avut probleme în finala de la Wimbledon, câştigând în premieră trofeul londonez după o victorie scurtă în faţa americancei Amanda Anisimova (23 de ani, locul 12 WTA).. Swiatek s-a impus cu 6-0, 6-0, după numai 57 de minute de joc.

Ultima finală feminină care a înregistrat un asemenea scor, fără game pierdut de învingătoare, s-a disputat în 1911.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri