ÎCCJ a amânat pentru joi decizia în cazul verificării legalităţii arestului preventiv în cazul fostului ministru Elena Udrea şi al celorlalţi inculpaţi din dosarul "Gala Bute".
Fostul ministru Elena Udrea a fost adusă, miercuri, cu cătuşe la instanţa supremă, care verifică legalitatea arestării sale preventive în dosarul "Gala Bute", în care a fost trimisă în judecată pentru trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au mai sosit, miercuri, şi ceilalţi inculpaţi din dosar - fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului), Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei societăţi comerciale.
Tudor Breazu şi Rudel Obreja, aflaţi tot în arest, sunt acuzaţi de complicitate la luare de mită, evaziune fiscală, complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
În acelaşi dosar, Gheorghe Nastasia a fost trimis în judecată pentru luare de mită, Ştefan Lungu - pentru complicitate la dare de mită, Ana Maria Topoliceanu este acuzată de luare de mită, Dragoş Marius Botoroagă - de dare de mită, iar Ion Ariton este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Potrivit unui comunicat remis de DNA, în rechizitoriul întocmit de procurori se arată că Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea. AGERPRES
ÎCCJ se pronunţă joi în cazul arestului Elenei Udrea
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

2.307
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
2.307

1.941
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.941

1.469
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.469

1.401
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.401

1.293
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.293

271
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
271

1.448
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.448

681
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
681

1.095
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
1.095

706
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
706

2.932
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.932

102
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
102

117
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
117

















Comentează