Un vatman în vârstă de 50 de ani a murit duminică seară în timp ce conducea un tramvai care circulă pe ruta 11.
Tragedia a avut loc în apropierea podului Metalurgie, după ce vatmanul a simţit dureri în piept.
El a oprit tramvaiul în staţie, după care a leşinat. Călătorii au sunat la serviciul de urgenţă 112 şi au încercat să îi acorde primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale.
În ciuda eforturilor depuse, după aproximativ o oră de la demararea manevrelor de resuscitare, echipa medicală sosită la faţa locului a declarat decesul vatmanului.
"Cu adâncă tristeţe şi compasiune, exprimăm condoleanţe familiei vatmanului Vizitiu Ioan, în urma tragicului eveniment petrecut astăzi în jurul orei 18,00. În timp ce acesta conducea tramvaiul pe traseul 11, i s-a făcut rău şi, din păcate, echipajul de la ambulanţă nu a reuşit să-l resusciteze. Suntem alături de familia şi colegii angajatului nostru şi ne exprimăm solidaritatea în faţa suferinţei dumneavoastră", transmite conducerea Companiei de Transport Public Iaşi.
Iaşi: Un vatman a decedat în timp ce conducea tramvaiul 11
București
9°C
Articole Similare

591
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
591

1.021
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.021

1.781
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.781

13
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
13

38
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
38

2.650
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.650

3.466
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
3.466

12
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
12

30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
30

1.460
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.460

493
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
493

13
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
13

33
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
33
















Comentează