Regulamentul Senatului se va modifica, astfel încât, prin pârghii regulamentare, să scadă "nivelul de hate speech, nivelul de nesimţire, nivelul de violenţă", a afirmat luni vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu.
"Zilele următoare vom lua acceptul şi de la cei de la Cameră şi de la celelalte grupuri parlamentare. Pentru că, repet, statutul senatorilor şi deputaţilor, fiind o lege, va trebui să aibă acordul majorităţii parlamentare. Cred că este o problemă de o săptămână până când vom introduce în comisie aceste modificări şi vom modifica regulamentul. Nu mai merge cu violenţa în Parlament, e un circ pe care cei de la AUR l-au făcut pentru a-şi creşte, nu ştiu ce doresc să mai crească, pentru că nivelul ăsta este insuportabil. Nivelul de hate speech, nivelul de violenţă, genul acesta de grobianism al acţiunii politice pe care l-au adus în Parlament e fără precedent şi sper eu că prin pârghii regulamentare vom putea să scădem nivelul de nesimţire, ca să spun pe româneşte, am ajuns la nesimţire în Parlament", a precizat Gorghiu, după şedinţa Biroului permanent.
Despre modificările la statutul senatorilor şi deputaţilor, a adăugat senatorul liberal, s-a discutat în cadrul Biroului permanent, menţionând că filmările în plen pot fi făcute, dar de la locul fiecăruia, ca în Parlamentul European.
"Asta s-a discutat la finalul şedinţei (n.r. Biroului permanent), am discutat cu domnul vicepreşedinte Cazanciuc, cu domnul preşedinte Cîţu despre modificările la statutul senatorilor şi deputaţilor, vorbim de o lege care trebuie să includă modificările atât de la Cameră - am discutat despre modalitatea în care se vor face filmările în plen, despre cum actele de violenţă vor fi sancţionate pecuniar faţă de parlamentarul respectiv. Filmările care au loc ca în Parlamentul European, decent, de la locul tău. Nu trebuie să agresezi pe cineva băgându-i telefonul în nas sau în ochi. Aceste lucruri probabil le vom finaliza. Eu am un draft al acestor modificări. Împreună cu colega mea, preşedinta Comisiei de apărare Nicoleta Pauliuc, am lucrat la acesta", a răspunzând unei întrebări referitoare la acest subiect.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 202 voturi "pentru", 91 voturi "împotrivă" şi 4 abţineri, o hotărâre prin care se modifică regulamentul forului legislativ.
Potrivit documentului, este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, a Biroului permanent, a Comitetului liderilor sau comisiilor cu alte mijloace decât cele folosite oficial de Camera Deputaţilor.
O altă prevedere precizează că "este interzisă utilizarea violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constând în ţipete, injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar".
Modificarea regulamentului spune, de asemenea, că este interzisă participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe în plen sau în sălile comisiilor. Persoanele care încalcă aceste prevederi vor fi evacuate imediat din sală.
Și Regulamentul Senatului se va modifica! Alina Gorghiu: 'Nu mai merge cu violenţa în Parlament; e un circ pe care cei de la AUR l-au făcut'
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.103
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.103

2.572
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
2.572

3.386
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
3.386

1.699
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.699

682
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
682

3.297
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.297

1.010
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
1.010

6.032
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
6.032

3.258
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.258

1.765
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.765

166
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
166

38
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
38

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33
















Comentează