Primarul municipiului Hunedoara, Dan Boboţanu, a recomandat, joi, cetăţenilor din localitate să poarte mască de protecţie în toate spaţiile publice, pe fondul creşterii numărului cazurilor de COVID-19 la nivel naţional, solicitând şi poliţiştilor să intensifice controalele în toate zonele aglomerate din oraş, inclusiv pe transportul în comun sau taxi.
"Vă sfătuiesc să purtaţi masca peste tot. Este o perioadă critică şi atunci este mai bine să ne protejăm în exces, decât să ne relaxăm", a declarat primarul municipiului Hunedoara.
El a arătat că a cerut poliţiştilor să crească numărul controalelor în zonele aglomerate, cum ar fi pieţele, magazinele mari sau transportul în comun, dar şi mai multă responsabilitate la triajul efectuat la intrarea în instituţiile publice.
La rândul său, managerul Spitalului Municipal "dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara, Radu Budae, a menţionat că în unitatea medicală sunt internate 50 de persoane cu forme medii şi grave de COVID-19, jumătate dintre acestea fiind din municipiu.
"Zi de zi numărul cazurilor confirmate pozitiv este în creştere. Dacă tendinţa se păstrează, ajungem spre vârful pandemic din aprilie, cu 118 cazuri. Sunt cazuri medii şi grave (internate în spital, n.red.) deoarece spitalul municipal din Hunedoara beneficiază de cea mai performantă secţie de ATI din judeţ, cazurile asimptomatice fiind trimise spre spitale mai mici", a menţionat managerul spitalului.
În opinia sa, respectarea regulilor sanitare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus este imperios necesară.
"Lupta împotriva virusului se câştigă în societate, respectând măsurile de distanţare socială, igiena mâinilor, purtatul măştii. Cred că secretul este să fim responsabili, ca o întreagă comunitate", a conchis Radu Budae.
Conform datelor Prefecturii, în judeţul Hunedoara au fost consemnate 54 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. De la începutul pandemiei, în judeţ au fost consemnate 2.630 de cazuri pozitive de COVID-19.
Hunedoara - Primarul recomandă purtarea măștii în toate spațiile publice
București
16°C
Articole Similare

2.174
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
2.174

1.443
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
1.443

1.559
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.559

52
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
52

2.862
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.862

1.619
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.619

3.099
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
3.099

146
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
146

1.493
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.493

2.107
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
2.107

46
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
46

109
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
109

3.285
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.285

















Comentează