Președintele Comisiei Juridice din Senatul american susține că Hillary Clinton ar fi trimis de acasă emailuri cu mesaje etichetate ca fiind „strict secrete”, scrie NBC News.
„Charles McCullough, inspectorul general pentru agențiile de informații americane, a transmis că două dintre mailurile trimise de fostul secretar de Stat erau nu numai clasifiate, ci și catalogate drept "strict secrete" conținând "informații sensibile", a spus Chuck Grassley, senator republican.
Email-urile găsite pe serverul privat al lui Clinton și pe un stick de date se află în posesia avocatului său.
Potrivit People, Hillary Clinton i-a cerut avocatului să predea Departamentului de Justiție serverul privat cu mailurile, împreună cu dispozitivul de stocare a datelor ce conține mailuri ce au legatură cu activitatea din perioada în care a fost secretar de Stat.
La sfârșitul lunii iulie, Clinton a declarat că nu a trimis și nu a primit emailuri cu informații clasificate de pe serverul privat, în care era secretar de Stat.
Scandalul datează de la începutul lunii martie, când fosta Prima Doamnă a Americii a fost acuzată că a încălcat legile federale, prin folosirea mailului personal pentru administrarea îndatoririlor oficiale.
Hillary Clinton ar putea fi descalificată din cursa prezidenţială
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
19

537
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
537

41
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
41

296
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
296

505
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
505

1.069
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.069

1.584
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.584

713
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
713

1.021
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.021

1.299
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.299

113
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
113

1.724
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.724

1.034
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.034














Comentează