Hidroelectrica a semnat contractul cu Asocierea Prime Batteries Technology SRL şi Enevo Group SRL, pentru achiziţia instalaţiei de stocare cu baterii Li-ion în Parcul Eolian Crucea Nord.
Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, scopul principal al investiţiei îl reprezintă reducerea dezechilibrelor interne la parcul eolian aflat în portofoliul Hidroelectrica, furnizarea de servicii de echilibrare a sistemului energetic naţional, îmbunătăţirea performanţelor turbinelor eoliene şi scăderea nivelului de uzură a sistemelor electromecanice ale turbinelor.
Graficul preliminar pentru realizarea lucrărilor presupune realizarea avizelor şi acordurilor în următoarele două luni de la data semnării contractului, urmată de procesul de fabricaţie a echipamentelor şi materialelor în următoarele şase luni, predarea amplasamentului, organizarea şantierului, lucrări de montare şi integrare a instalaţiei de stocare şi probe tehnice. Conform contractului procesul de punere în funcţiune fiind planificat peste 12 luni de la data semnării acestuia.
Preţul contractului este de 79,832 milioane lei fără TVA, iar după punerea în funcţiune a instalaţiei de stocare, puterea nominală a instalaţiei va fi de 36 MW, cu o capacitate nominală de stocare (energie) de 72 MWh.
"Acesta este primul proiect de stocare pentru Hidroelectrica şi reprezintă un succes în demersurile noastre de a dezvolta zona de inovaţie şi de stocare. Realizarea proiectului ne va ajuta să eficientizăm activitatea parcului eolian de la Crucea, să putem desfăşura activităţi specifice pentru echilibrarea sistemului energetic naţional, pentru a creşte eficienţa operaţională şi bineînţeles eficienţa parcului eolian. Produsul are o componentă locală de minim 80% şi o importanţă notabilă pentru Hidroelectrica, inclusiv pentru proiectele pe care le desfăşurăm în procesul de consolidare a companiilor din Grup, respectiv UCMH Reşiţa şi Hidroserv", a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, citat în comunicat.
Managerul Sucursalei Wind Constanţa, Marius Vintilă, a subliniat că această investiţie în capacitatea de stocare în baterii de la Crucea, deschide drumul către un nou mod de operare şi eficientizare a producţiei în cadrul CEE Crucea Nord.
"Stabilitatea şi predictibilitatea sunt astăzi unele din cele mai importante cuvinte din sistemul energetic. În acest sens, această investiţie în capacitatea de stocare în baterii de la Crucea, ne deschide drumul către un nou mod de operare şi eficientizare a producţiei în cadrul CEE Crucea Nord. Vom putea într-un timp relativ scurt să producem mai mult, mai eficient şi mai stabil, putând în acelaşi timp oferi prin această capacitate şi servicii pentru sistemul naţional. Astăzi demarăm nu doar un proiect de investiţii, ci facem un pas important către următoarele faze de dezvoltare pentru Parcul Eolian Crucea Nord şi nu numai", a spus Marius Vintilă.
Directorul Tehnic al Enevo Group, Radu Braşoveanu, a precizat, la rândul său, că proiectul are o componentă locală de peste 80% şi şi-a exprimat speranţa că poate deveni un exemplu şi chiar un standard pentru alte lucrări similare din România.
Potrivit comunicatului, această investiţie marchează o premieră pentru companie, fiind primul proiect de stocare a energiei cu baterii Li-ion implementat de Hidroelectrica. Prin această achiziţie, compania face un pas important către eficientizarea resurselor, diversificarea portofoliului, oferirea de servicii complexe prin accesarea tehnologiilor moderne din domeniu.
Compania îşi reafirmă astfel angajamentul faţă de promovarea energiilor regenerabile şi modernizarea infrastructurii de producţie, în linie cu strategia naţională de tranziţie către o economie verde şi sustenabilă.
Hidroelectrica SA deţine si operează CEE Crucea Nord cu o capacitate instalată de 108MW, centrala electrică fiind în operare încă din anul 2014.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW şi - în plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
Enevo Group este o companie românească specializată în inginerie electrică şi sisteme de automatizare pentru sectorul energetic. Grupul Enevo a fost înfiinţat în 2014 cu misiunea de a deveni partenerii marilor companii de utilităţi în domeniul energetic, digitalizare şi securitate cibernetică. Obiectivul principal al companiei este dezvoltarea continuă de soluţii inovatoare care să aducă valoare adăugată în domeniul energetic.
Prime Batteries Technology este unul dintre cei mai importanţi producători de soluţii de stocare a energiei din Uniunea Europeană, compania fiind înfiinţată în anul 2016. Cu o experienţă cumulată de peste 37 de ani în domeniul bateriilor Li-ion, compania se concentrează pe valoarea adăugată în industria producătoare de soluţii de stocare energie.
Hidroelectrica a semnat contractul pentru achiziţia instalaţiei de stocare cu baterii Li-ion în Parcul Eolian Crucea Nord
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

6
Cursul BNR: Leul s-a depreciat ușor față de euro și dolar
6

371
Războiul din Iran îi umflă buzunarele lui Vladimir Putin. Cum exploatează Rusia statele vulnerabile pentru a-și întări economia
371

53
Românii aleg să construiască mai mult în mediul rural: Cum s-a schimbat piața locuințelor în 2025
53

43
Conflictul din Orientul Mijlociu a scumpit carburantul. Când se vor scumpi biletele de avion?
43

43
Românii nu mai au bani să iasă la restaurant. Nota de plată a scăzut cu peste 10%
43

1.470
Războiul din Orientul Mijlociu poate schimba complet calculele economice ale lui Bolojan - avertismentul Consiliului Fiscal despre bugetul pe 2026
1.470

3.688
VIDEO De la 4,8 lei la fermă la peste 17 lei în magazin: ministrul Agriculturii cere verificări urgente pe piața cărnii de porc
3.688

1.028
Semnal de alarmă în economie! România cumpără mai mult decât vinde: deficit comercial uriaș la început de an
1.028

85
Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani urmează să fie livrat către beneficiar
85

26
Concurența și tarifele vamale trag în jos profitul pentru BMW în 2025
26

42
Tesla intră pe piața energiei din Marea Britanică: Elon Musk lansează Tesla Energy Ventures
42

3.200
Revoltă în aparatul Guvernului: sindicaliștii atacă bugetul lui Bolojan și vorbesc despre „austeritate socială”: Sacrificiul este cerut aproape exclusiv populației
3.200

91
Piloții Lufthansa protestează: vor fi anulate aproximativ 300 de zboruri pe zi
91

















Comentează