Manifestaţiile paşnice din SUA sunt "de înţeles şi mai mult decât legitime" după decesul lui George Floyd, a estimat marţi ministrul german al afacerilor externe, Heiko Maas, informează AFP potrivit Agerpres.
"Pentru noi (...) regula este ca protestul paşnic să fie întotdeauna posibil, însă el trebuie să fie paşnic", a declarat Heiko Maas la Berlin, în timpul unei conferinţe de presă susţinute alături de omologul său ucrainean Dmytro Kuleba.
"Vreau de asemenea să-mi exprim speranţa că aceste manifestaţii paşnice nu vor duce la noi violenţe şi, mai mult, speranţa că aceste manifestaţii vor face ca lucrurile să fie diferite în SUA", a adăugat Maas, întrebat de jurnalişti cu privire la manifestaţiile din numeroase oraşe americane, la o săptămână de la decesul lui George Floyd în timpul unei intervenţii a poliţiei în Minneapolis.
"Mobilizarea paşnică la care asistăm în SUA, de altfel cu numeroase gesturi foarte emoţionante din partea unor poliţişti americani, este de înţeles şi mai mult decât legitimă", a spus şeful diplomaţiei germane.
Ministrul a anunţat de asemenea că serviciile sale le vor contacta pe cele omoloage americane "pentru a cunoaşte circumstanţele exacte", după ce un reporter al Deutsche Welle a fost ameninţat cu arma de poliţişti la Minneapolis în timp ce transmitea de la o manifestaţie.
"Jurnaliştii trebuie să poată să-şi facă munca fără risc pentru securitatea lor", a subliniat Maas, potrivit căruia "statele democratice trebuie să aplice normele cele mai ridicate în materie de protecţie a libertăţii presei".
Donald Trump a promis să restaureze ordinea într-o Americă ce a căzut pradă unui val de furie istoric, ameninţând cu desfăşurarea armatei pentru a face să înceteze violenţele.
Preşedintele american se confruntă cu cele mai grave revolte civile din timpul mandatului său, în condiţiile în care sute de mii de americani protestează împotriva brutalităţii poliţiştilor, rasismului şi inechităţilor sociale, exacerbate de criza COVID-19.
Heiko Maas - Manifestaţiile paşnice din SUA sunt de înţeles şi mai mult decât legitime
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

33
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
33

15
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
15

440
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
440

30
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
30

970
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
970

2.300
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.300

2.724
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.724

2.790
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.790

68
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
68

877
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
877

2.730
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.730

53
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
53

3.269
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.269
















Comentează