Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat vineri că ţara va organiza alegeri anticipate după ce partidele principale au refuzat un mandat de a forma un guvern. Ar fi al optulea scrutin de alegeri din ultimii patru ani, ceea ce aruncă țara într-un haos politic fără precedent, care se suprapune tulburărilor generate de trecerea la moneda euro, transmite Reuters, informează Agerpres.
Partidele au refuzat mandatul și preferă alegeerile anticipate
Guvernul de coaliţie condus de premierul Rosen Jeliazkov, susţinut de coaliţia GERB-SDS, a demisionat în luna decembrie după săptămâni de proteste de stradă împotriva corupţiei şi după ce în bugetul pentru 2026 au fost introduse unele creşteri de taxe.
Radev a oferit vineri Alianţei pentru Drepturi şi Libertăţi ultima şansă de a încerca să formeze un guvern, dar partidul a refuzat mandatul, fiind a treia formaţiune care face acest lucru săptămâna aceasta.
"Mergem la alegeri", a declarat Rumen Radev.
Ar fi al optulea scrutin din ultimii patru ani
În pofida acestor incertitudini, Bulgaria a aderat la zona euro la 1 ianuarie, aşa cum era prevăzut. Totuşi, ţara are nevoie de stabilitate politică pentru a accelera atragerea fondurilor de la bugetul UE, pentru a stimula investiţiile străine şi pentru a eradica corupţia endemică.





























Comentează