Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, abrogarea HG nr. 1074/2013 pentru aprobarea Planului de management al Parcului Naţional Munţii Măcinului, precum şi instituirea unor măsuri în domeniul managementului Parcului Naţional Munţii Măcinului.
"Pentru a crea cadrul legal pentru un management adecvat cu scopul şi regimul de management al categoriei de arii protejate menţionate, în special în ceea ce priveşte conformarea cu cerinţele legale stabilite de UE, se impune abrogarea HG nr. 1074/2013 pentru aprobarea Planului de management al Parcului Naţional Munţii Măcinului şi implicit, crearea bazei pentru elaborarea şi promovarea unui nou plan de management, conform cu cerinţele legale prevăzute în legislaţia comunitară, precum şi cu temeiul legal instituit de prevederile articolului 21 alineat (1) din OUG nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Elaborarea planului de management şi a regulamentului Parcului Naţional Munţii Măcinului şi al ariilor naturale protejate suprapuse cu acesta este obligaţia administratorului, conform prevederilor articolului 21 alineat (1) din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în nota de fundamentare a proiectului, informează Agerpres.
Totodată, se arată în document, necesitatea adoptării prezentului act normativ de abrogare a HG nr. 1074/2013 pentru aprobarea Planului de management al Parcului Naţional Munţii Măcinului "derivă şi din cerinţa de evitare a paralelismelor legislative şi asigurarea unui management eficient al Parcului, adoptarea unui nou plan de management care să includă măsuri de conservare specifice sitului Natura 2000, integrate conform prevederilor legale cu cele specifice parcului natural, precum şi o descriere şi o evaluare a situaţiei prezente a tuturor categoriilor de arii naturale protejate, care se regăsesc în zonă".
"Aprobarea noului plan de management al Parcului Naţional Munţii Măcinului şi al ariilor naturale protejate suprapuse cu acesta, cu măsuri adecvate privind situl Natura 2000 reprezintă o obligaţie legală ce va contribui la îndeplinirea prevederilor legislative comunitare, articolele 4.4 si 6.1 din Directiva Habitate. Fără un plan de management aprobat, situl de importanţă comunitară nu poate fi desemnat arie specială de conservare, aşa cum prevede Directiva Habitate şi nici nu poate fi asigurată starea de conservare favorabilă. Nu în ultimul rând, aprobarea noului plan de management cu integrarea măsurilor de conservare pentru parc natural, cât şi pentru situri, este o etapă obligatorie şi implicită etapei ulterioare de stabilire a măsurilor de management adecvate. Prin urmare, intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern se va face în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, perioadă în care se va elabora planul de management şi regulamentul Parcului Naţional Munţii Măcinului şi al ariilor naturale protejate suprapuse cu acesta", conform notei de fundamentare.
Executivul va adopta şi o serie de proiecte de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 pentru mai multe firme ale statului: Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" S.A. Galaţi aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii; Societatea CUPRU MIN S.A. Abrud, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului; Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonomă de interes naţional aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.
În şedinţa de Guvern vor fi aprobate, printr-un memorandum, negocierea şi semnarea formei revizuite a Memorandumului de Implementare - Aranjamente între statele membre implicate în Programul Interreg V-A România-Ungaria, de către Guvernul României.
Guvernul, la prima ședință fără miniștrii USR: se pregătesc decizii importante
Explorează subiectul
Articole Similare

37
'Am fost angajat de Regele Charles și nu mi-a venit să cred ce mi-a spus': dezvăluirea omului care a fost pus să se ocupe de un eveniment special
37

90
Frontiera NATO, privită de sus! Polonia merge în spațiu, România rămâne la sol: Bugetele de la Apărare fac diferența
90

238
New York Times, anchetă despre legătura dintre frații Tate și administrația Trump. Apar și numele unor politicieni români
238

319
Un pensionar de 86 de ani a fost amendat cu o sumă uriașă, după ce a scuipat o frunză ce vântul i-a adus-o în gură
319

467
Descoperie-bombă a oamenilor de știintă: postul intermitent modifică legătura dintre creier și intestin
467

120
Lukoil, tot mai aproape de oferta băncii americane Xtellus: trezoreria SUA îi mai dă termen de gândire până pe 17 ianuarie
120

504
Avertisment medical major: grupa ta de sânge îți poate crește riscul de AVC. Cine intră în zona de pericol
504

242
Metoda prin care românii sunt păcăliți de AI să plătească mai mult atunci când cumpără pe internet
242

197
Topul celor mai doriți candidați pe piața locurilor de muncă din România în prezent
197

200
Exporturile de petrol rusesc se prăbușesc: Cel mai scăzut nivel de după pandemie - Banii încasați în luna noiembrie
200

581
Cercetările recente arată că un ingredient dintr-un aliment popular ar putea încetini îmbătrânirea
581

114
Semnal de alarmă pentru Guvern! Fermierii cer amânarea taxei pe carbon la îngrășăminte – risc de scumpiri masive și penurie în 2026
114

417
FCSB - Feyenoord: toate calculele, scenariile și punctele necesare pentru primăvara europeană
417





















Comentează