Guvernul din Peru va decide probabil în luna octombrie ce tip de avioane de vânătoare va alege pentru a-şi înlocui flota aeriană îmbătrânită, a declarat comandantul forțelor aeriene ale țării, informează Rador Radio România.
Printre opţiuni se numără avioane F-16 de la compania americană Lockheed Martin și aeronave Gripen de la firma suedeză de apărare SAAB. Comandantul general Carlos Enrique Chavez Cateriano a declarat în marja Târgului de Inovație al Organizației Aviației Civile Internaționale de la Montreal că noile avioane sunt importante pentru apărarea statului Peru.
"Trebuie să cumpărăm urgent altele noi. Dacă nu facem acest lucru, vom fi neprotejați", a spus el. Departamentul de Stat al SUA a anunţat săptămâna trecută că a aprobat vânzarea potențială de aeronave F-16 și elemente conexe de logistică și sprijin pentru programe către Peru, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 3,42 miliarde de dolari.
Prețul final pentru aeronave "nu este cunoscut încă", a spus dl Chavez Cateriano. Guvernul peruan Peru să achiziționeze un total de 24 de avioane, dar o primă tranzacție ar fi pentru 12.


































Comentează