Guvernul ceh a anunţat luni că a adoptat un proiect de amendament care interzice comercializarea de produse alimentare de calitate inferioară celor vândute sub acelaşi nume în Europa de Vest, transmite AFP potrivit Agerpres.
'Obiectivul nostru este să le asigurăm consumatorilor noştri un tratament fair-play, precum şi posibilitatea de a alege produsele care au aceeaşi calitate ca şi cele care sunt vândute la vest de graniţele noastre', a declarat ministrul agriculturii, Miroslav Toman.
Problema, denunţată cu regularitate şi de alte ţări din Europa Centrală şi de Est, priveşte în special 'marile grupuri multinaţionale', a indicat ministrul Toman în faţa presei, fără însă a oferi exemple concrete.
El a precizat că 'nerespectarea reglementării va fi pasibilă de o amendă de până la 50 milioane de coroane', echivalentul a 1,94 milioane de euro.
Textul, ce va fi supus la vot în camera legislativă inferioară, a fost adoptat de guvernul miliardarului populist Andrej Babis cu cinci zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, care în Cehia se vor desfăşura vineri şi sâmbătă.
Denunţarea diferenţelor de calitate la anumite produse comercializate sub acelaşi ambalaj (aşa-numitul 'standard dublu') face parte dintre temele de campanie ale mişcării ANO a lui Babis, favorită, potrivit sondajelor, la scrutinul din această săptămână.
'Este vorba despre un subiect important nu doar pentru că se apropie alegerile europene', a subliniat şeful guvernului, care este inculpat pentru o presupusă fraudă din fonduri europene.
Guvernul de la Praga adoptă un proiect de amendament împotriva 'standardelor duble' la produsele alimentare
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

739
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
739

717
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
717

1.120
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.120

1.842
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.842

1.346
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.346

1.428
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.428

51
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
51

2.589
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.589

4.516
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.516

1.619
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.619

3.365
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.365

2.701
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.701

1.473
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.473
















Comentează