Guvernul bulgar a supravieţuit unei moţiuni de cenzură supuse la vot joi şi depuse de opoziţia socialistă care acuză guvernul de lipsa unor progrese în combaterea corupţiei generalizate din Bulgaria, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.
Prima moţiune de cenzură împotriva guvernului de coaliţie condus de Boiko Borisov a fost susţinută de 103 dintre cei 240 de parlamentari, în timp ce 131 de membri ai legislativului bulgar au votat contra moţiunii.
Bulgaria, care în prezent asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, este cea mai coruptă ţară din blocul comunitar conform indicelui percepţiei asupra corupţiei, elaborat de Transparency International pentru anul 2016, aminteşte Reuters.
Guvernul bulgar a supravieţuit unei moţiuni de cenzură pe tema corupției
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

396
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
396

799
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
799

58
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
58

748
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
748

2.950
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.950

2.836
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.836

5.459
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.459

2.088
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.088

3.830
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.830

15.914
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.914

4.004
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.004

77
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
77

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75
















Comentează