Guvernul a adoptat o hotărâre privind cheltuielile necesare pentru implementarea Sistemului Naţional de Management privind Dizabilitatea, o platformă naţională centralizată care va permite gestionarea dosarelor persoanelor cu dizabilităţi şi urmărirea capacităţii centrelor de protecţie socială potrivit Agerpres.
"La propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Guvernul a adoptat o hotărâre de guvern privind cheltuielile necesare pentru implementarea Sistemului Naţional de Management privind Dizabilitatea. Este vorba de o platformă naţională centralizată, pentru colectarea, stocarea şi distribuirea către autorităţile publice centrale şi locale, beneficiari individuali şi parteneri instituţionali, a informaţiilor referitoare la adulţii şi copiii încadraţi într-un grad de handicap sau cei care sunt la prima evaluare privind obţinerea certificatului", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Victoria.
El a menţionat că platforma este dezvoltată în cadrul unui proiect cu o valoare totală de peste 45 de milioane de lei, din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat.
"Acest sistem va permite utilizatorilor înregistraţi din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul dizabilităţii să creeze şi să gestioneze dosarele persoanelor adulte şi ale copiilor cu dizabilităţi, să urmărească în mod centralizat capacităţile la nivelul centrelor rezidenţiale şi nerezidenţiale de protecţie socială şi să permită utilizatorilor înregistraţi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi să aibă acces mult mai rapid la informaţiile înregistrate în acest sistem informatic de la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului", a spus el.
Miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, prim-ministrul Viorica Dăncilă a vorbit despre acest proiect.
"Prin intermediul acestui sistem, cetăţenii vor putea transmite solicitări către instituţiile cu atribuţii în domeniu, online, fără a mai fi necesară prezenţa fizică la sediul acestora. De asemenea, va fi creată o evidenţă clară a situaţiei dosarelor persoanelor adulte cu dizabilităţi, a centrelor rezidenţiale şi nerezidenţiale, precum şi a asistenţilor personali şi a însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi", a explicat Dăncilă
Guvernul a aprobat cheltuielile pentru Sistemul Naţional de Management privind Dizabilitatea
Explorează subiectul
Articole Similare

714
„Supergripa” în România - Expertul în sănătate publică Ioana Stăncel: „Literatura de specialitate confirmă că tipul de tulpină e conţinut din vaccinul sezonier disponibil în România”
714

954
Un magistrat iese public după interviul care a tulburat justiția: „Insinuările nu țin loc de probe”
954

510
VIDEO Mărturia unui judecător: „Sistemul încurajează judecătorul tăcut: un funcționăraș”
510

15
ASR Principele Radu: "Mulţumim pentru prietenia dumneavoastră"
15

1.375
Doctorița Monica Pop cere ca soțul Rodicăi Stănoiu să fie tras la răspundere: Interesează întreaga opinie publică
1.375

23
Ministerul Educaţiei anunţă că perioada dedicată integrării sugestiilor primite pentru programa la disciplina Limba şi literatura română a fost extinsă cu o săptămână
23

692
MS Margareta privește cu speranță peste Ocean, după evenimentele politice din ultimul an: "Oamenii simt că, deşi au dreptul de a vota, nu au puterea de a-şi schimba soarta"
692

59
VIDEO Mănăstirea Pantocrator a găzduit încă două zile pline de colinde
59

1.187
FOTO Situație critică într-o comună din România, în pericol de a fi inundată: un drum județean a fost rupt
1.187

58
VIDEO Concert caritabil la care a participat ÎPS Teodosie, suma strânsă a depășit 40.000 de lei: 'Postul trebuie întotdeauna să fie unit cu rugăciunea și cu milostenia'
58

4.366
Când critica devine dezinformare: Raluca Moroșanu și mitul președintelui ÎCCJ care „controlează” interceptările
4.366

1.788
Coșmar pe ruta Gara de Nord – Otopeni: două trenuri CFR au rămas blocate în câmp, cu peste 200 de pasageri la bord
1.788

1.211
Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest - Curtea de Apel Bucureşti explică decizia luată
1.211





















Comentează