Guvernele României şi Poloniei se reunesc joi în şedinţă comună la Varşovia.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, că reuniunea a fost planificată cu mult timp în urmă, având o relevanţă aparte pentru întărirea relaţiilor bilaterale dintre România şi Polonia şi pentru problematica de securitate în estul Europei, ca urmare a invaziei forţelor armate ruse în Ucraina, informează Agerpres.
Şeful Executivului de la Bucureşti va fi primit de premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, cu care va avea o întrevedere, urmată de întâlnirea în plen a celor două delegaţii şi ceremonia de semnare a documentelor bilaterale, la finalul căreia cei doi prim-miniştri vor susţine declaraţii comune de presă.
În contextul vizitei la Varşovia, premierul Nicolae Ciucă va fi primit şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, cu care are programată o întrevedere.
Potrivit programului anunţat de Executiv, în marja şedinţei comune, vor avea loc şi întrevederi bilaterale ale miniştrilor din cele două Guverne.
Guvernele României și Polonia, ședință comună la Varșovia
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

54
Barometrul vizibilităţii miniştrilor - Miniştrii Rogobete, Miruţă, Ţoiu, Nazare şi Ivan, primele locuri în top în februarie / Patru membri ai Guvernului au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi online
54

4.907
Ilie Bolojan trece la amenințări: Va face publice numele băieților deștepți din energie
4.907

2.484
Cifrele ascunse din buget: încasările reale cad, iar Guvernul ține aparențele cu artificii statistice
2.484

1.426
Traian Băsescu spune că Donald Trump are pretenții exagerate de la NATO: Nu funcționăm ca la grădiniță
1.426

947
Ordonanța carburanților aprinde scandalul: fermierii spun că Guvernul sacrifică agricultura pentru prețuri la pompă
947

2.466
Traian Băsescu, anunț care bagă frica în români: 'Prețurile vor continua să crească'
2.466

100
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2026 - publicate în Monitorul Oficial
100

96
Liderul PNL Bacău îl acuză pe primarul USR al Bacăului de „minciuni”
96

844
Motorină la preț redus pentru fermieri: Proiectul a fost publicat în transparență decizională
844

4.915
Dezastru pentru Guvernul Bolojan: După majorarea accizelor la carburanți, în loc să încaseze mai mult, a încasat mult mai puțin
4.915

1.236
Alexandru Nazare anunță noul plan al României: Șocul energetic necesită măsuri fulger la nivel european
1.236

1.149
Radu Miruță emite o alertă de știri false. Sunt vizați 800 de soldați americani: Infirm categoric aceste informații
1.149

5.818
Victor Ponta, mesaj tranșant după ce a devenit ținta suporterilor pentru imaginile postate înainte de Turcia-România: 'De proști, de hiene și de 'heringi', sincer, nu îmi pasă deloc'
5.818
















Comentează