Guvernul a aprobat miercuri modificarea Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, astfel încât internările nevoluntare în cazul acestor bolnavi vor putea fi efectuate şi în cadrul secţiilor de psihiatrie, nu numai în spitalele de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specific, cum este în prezent.
Potrivit unui comunicat al Executivului, modificarea este justificată de existenţa secţiilor de psihiatrie atât în cadrul spitalelor de psihiatrie, cât şi în cadrul spitalelor universitare, judeţene, municipale, clinice sau de urgenţă, astfel fiind creată posibilitatea creşterii accesului la astfel de servicii.
În comunicat se menţionează că solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se poate face de către: medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană; familia persoanei; reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale; reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
De asemenea, mai există şi situaţia internării nevoluntare în caz de urgenţă situaţie în care medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse şi după aprecierea oportunităţii internării nevoluntare, dispune internarea nevoluntară a pacientului si informează reprezentantul legal sau autoritatea tutelară, precizează sursa citată.
Guvern: Internările nevoluntare ale persoanelor cu tulburări psihice se vor putea face şi în cadrul secţiilor de psihiatrie
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

36
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
36

320
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
320

1.573
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.573

63
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
63

5.050
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.050

3.043
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.043

2.258
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.258

3.549
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.549

3.583
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.583

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.491
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.491

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132

725
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
725














Comentează