Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a ucis 34 de membri ai forţelor pro-regim în Siria, într-un contraatac care a avut loc în provincia nordică Raqqa, a anunţat vineri organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP, transmite agerpres.ro.
Potrivit OSDO, care dispune de o amplă reţea de surse de informaţie pe întreg teritoriul Siriei, jihadiştii au recucerit ample teritorii de la forţele regimului lui Bashar al-Assad în estul provinciei Raqqa.
Armata siriană încearcă să avanseze în provincia Raqqa, pentru a ajunge în cea vecină Deir Ezzor, situată în estul ţării, şi să alunge de acolo SI, care deţine controlul total asupra ei. Jihadiştii asediază încă din 2015 forţele guvernamentale şi pe civilii din oraşul Deir Ezzor, principalul oraş eponim din această provincie.
În luna august, forţele pro-regim au ajuns până la periferia Madanului, ultimul oraş aflat încă în mâinile SI în estul provinciei Raqqa, înainte de Deir Ezzor. Însă în timpul contraatacului, jihadiştii au reuşit joi să 'respingă de pe 30 de km forţele pro-regim de la periferia (oraşului) Madan', potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahman.
'Ei au avansat mult... şi au extins zona pe care o controlează de-a lungul malului sudic al râului Eufrat', a adăugat el.
Ofensiva forţelor pro-regim în provincia Raqqa, susţinute de aviaţia rusă, este distinctă de o operaţiune lansată din iunie de către Forţele Democratice Siriene (FDS) - alianţă arabo-kurdă susţinută de SUA - pentru recucerirea oraşului Raqqa de sub controlul SI.
FDS afirmă că au alungat SI de pe 60% din teritoriul oraşului pe care îl controlează din 2014.
Joi, într-o altă parte a Siriei, forţele pro-regim au reuşit să-i încercuiască total pe jihadiştii din SI în regiuni deşertice. Această bătălie face parte de asemenea din vasta ofensivă desfăşurată pe mai multe fronturi pentru recucerirea Deir Ezzor.
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a ucis 34 de membri ai forţelor pro-regim în Siria
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

153
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
153

1.241
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.241

948
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
948

1.396
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.396

2.175
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.175

1.465
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.465

1.528
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.528

55
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
55

2.713
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.713

4.706
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.706

1.685
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.685

3.485
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.485

2.771
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.771
















Comentează