Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea grevei de către salariaţii de la Societatea de Transport Bucureşti (STB).
Oficiali ai Parchetului au declarat pentru AGERPRES că a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor legale, respectiv a art.191 din Legea 62/2011.
Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări primite de la Brigada de Poliţie pentru Transportul Public.
Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate.
În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea grevei, însă protestul sindicaliştilor continuă vineri.
Şeful STB, Adrian Criţ, spune că există în traseu în momentul de faţă doar trei vehicule şi face în continuare apel la angajaţi să înţeleagă situaţia în care se află bucureştenii, solicitându-le să reînceapă lucrul.
STB a anunţat joi seară că liderii sindicali pun presiune pe salariaţi să nu reia activitatea.
"Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei declanşate la Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia instanţei şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs. Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală, care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureştenilor din zona metropolitană şi ignorarea cu bună ştiinţă a unei decizii judecătoreşti poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acţiune", au semnalat, joi, reprezentanţii societăţii.
Greva STB, în atenția procurorilor - a fost deschis dosar penal
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

6
Decizie definitivă. Dani Mocanu va face 4 ani de închisoare după ce a pierdut recursul
6

1
A doua zi de boicot la simularea Evaluării Naționale: mai multe școli din Timișoara nu au susținut proba la Matematică
1

10
Performanţa în turism, celebrată la Gala Destinaţia Anului 2026, la Cazinou
10

14
Garda de Mediu cere un nou plan național pentru deșeuri. Ce se întâmplă, de fapt, cu ele
14

5.060
Sechestrată și aproape să fie violată, o tânără de 17 ani a scăpat folosind o aplicație a telefonului: Polițiștii din Ialomița au intrat în forță în casă
5.060

79
VIDEO Beat, și-a bătut tatăl și a plecat cu mașina deși avea permisul suspendat: Polițiștii din Giurgiu l-au săltat din trafic
79

3.176
Candidata la șefia adjunctă a DNA semnalează probleme grave: procurori care dau doar clasări și dosare blocate ani la rând
3.176

114
Accident mortal în Constanța: șoferul unei mașini a murit după impactul cu un camion
114

34
FOTO Incendiu la o locomotivă în Oradea: pompierii au intervenit de urgență în Gara Episcopia
34

1.747
Bolojan, OCDE și mamele - România are nevoie de politici pro-familie, nu de contabilitate rece pe spinarea natalității
1.747

2.706
Statul pregătește intervenția pe piața carburanților. Ministrul Nazare cere instituțiilor cu atribuții în domeniu să acționeze: Stocurile pe care le au producătorii și distribuitorii la dispoziție astăzi sunt achiziționate în trecut
2.706

6.549
UPDATE - PSD, AUR și PACE au dat o nouă lovitură în Parlament: ajutoare one-off pentru pensionarii MApN și MAI, incluse în buget
6.549

23
Emisiunea filatelică "Rotary, District România, 90 de ani", de vineri, în magazinele Romfilatelia
23















Comentează