Circa 400 de piloţi ai companiei aeriene scandinave SAS au intrat în grevă vineri pentru a cere salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune, provocând anularea zborurilor interne şi europene ce penalizează 4.000 de pasageri, a anunţat SAS într-un comunicat, citat de AFP.
"Sindicatul piloţilor suedezi i-a chemat pe toţi cei 400 de membri să facă grevă pe zboruri pe distanţe scurte. Zborurile interne şi europene care pleacă din Suedia sunt anulate", adaugă compania.
Aproximativ 40 de zboruri operate de piloţi pe aeroportul Arlanda din Stockholm au fost anulate după ruptura negocierilor la 18.00 (16.00 GMT), adaugă compania.
După luni de negocieri, sindicatul SPF al piloţilor suedezi a respins propunerea mediatorilor pentru o creştere salarială de 2,2%, în timp ce piloţii cer o creştere de 3,5%.
Conducerea susţine că toate cererile piloţilor, de asemenea cu privire la contracte de muncă oferind o mai mare siguranţă, ar conduce la o creştere de 10% a costurilor.
"Ne dorim ca salariaţii noştri să se simtă în siguranţă la locurile lor de muncă, dar cererile salariale ale piloţilor sunt pur şi simplu exagerate. Nu ne putem permite să plătim atât ţinând cont de concurenţa din sectorul" aerian, a explicat vineri Rickard Gustafson, CEO al SAS, înainte de declanşarea grevei.AGERPRES
Grevă a piloţilor de la SAS, mii de pasageri blocaţi
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.384
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
1.384

7.106
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
7.106

2.527
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
2.527

49
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
49

54
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
54

2.891
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
2.891

34
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
34

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.298
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.298

70
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
70

108
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
108

95
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
95

3.309
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.309

















Comentează