Grecul Marinos Ouzounidis (52 ani) a fost prezentat, duminică, într-o conferinţă de presă, ca noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova.
''Sperăm într-o colaborare cât mai lungă şi cu cât mai multe efecte pozitive, să ne îndeplinim obiectivele pe care le avem. Este un nume de referinţă al fotbalului elen, un fost fotbalist. A avut şi o carieră de fotbalist deosebită, în special la Panathinaikos, urmată de o carieră de antrenor destul de fructuoasă. A fost antrenor la Panathinaikos, la Xanthi, în Cipru la APOEL Nicosia, cu care a câştigat campionatul. Îi doresc să ne readucă zâmbetul şi speranţa că putem să ne îndeplinim acel obiectiv maximal, de a câştiga campionatul'', a declarat preşedintele clubului, Sorin Cârţu.
Cârţu şi-a amintit că a fost adversarul lui Ouzounidis în 1997, când acesta era fundaşul echipei Panathinaikos, iar fostul atacant al Craiovei Maxima o antrena pe Veria. Pao s-a impus atunci cu 2-0 în liga elenă.
Ouzounidis a rememorat şi prima sa vizită la Craiova, în 1992, când Panathinaikos o surclasa pe Electroputere cu 6-0 în primul tur al Cupei UEFA. Pentru Ouzounidis a fost primul joc în cupele europene.
Cârţu a precizat că gruparea din Bănie mai încearcă să perfecteze câteva transferuri până la finalul perioadei de mercato: ''Mai sunt vreo patru zile până când se termină perioada de transferuri. Sunt speranţe de a mai veni nişte jucători, s-au făcut nişte oferte, acum aşteptăm în continuare răspunsurile. Nu putem vorbi despre ei, pentru că aparţin unor echipe. Sunt cel puţin trei oferte făcute clar pentru jucători''.
Oficialul craiovean s-a referit şi la victoria obţinută de Universitatea, sâmbătă seara, în derby-ul cu Dinamo (1-0): ''Victoria de aseară ne bucură pe toţi, pentru că e o partidă cu Dinamo, iar o astfel de partidă trebuie câştigată, iar cum o câştigi e mai puţin important. La un astfel de meci parcă îmi doresc aşa dacă am putea să batem cu un gol cu mâna, un ofsaid, un fault în atac, ca să fie oftica mai mare''.
Ouzounidis este al patrulea tehnician care o pregăteşte pe Universitatea Craiova în acest sezon. Universitatea a început cu italianul Cristiano Bergodi, care a demisionat după primele zece etape (8 victorii, 2 eşecuri), fiind înlocuit de Corneliu Papură pe 10 noiembrie. Papură şi-a reziliat contractul pe 30 ianuarie, încheind cu un bilanţ de 2 victorii, 7 egaluri şi un eşec. În ultimele două etape, Universitatea a fost pregătită de interimarul Dragoş Bon, care a obţinut victorii cu Poli Iaşi şi Dinamo.
Grecul Marinos Ouzounidis, prezentat oficial ca antrenor al Universităţii Craiova
Explorează subiectul
Articole Similare

13
Olimpiu Moruțan, după debutul la Rapid: Chiar sunt fericit că am revenit în țară, sper să joc din ce în ce mai bine
13

14
Lindsey Vonn, selecţionată oficial în echipa SUA pentru JO de iarnă la 41 de ani. Este a cincea participare la Olimpiadă
14

9
Adrian Mihalcea: 'E greu de digerat, dar continuăm această muncă. Nu e nimic terminat'
9

21
Costel Gâlcă îl laudă pe Moruțan după victoria cu UTA Arad. Rapid a urcat pe locul doi în Superliga
21

7
Luptă pentru calificarea în fazele eliminatorii ale Eurocup. U-BT joacă miercuri la BAXI Manresa
7

20
CS Rapid Bucureşti, noul lider al Ligii Naţionale
20

17
Rapid a revenit după ce a fost condusă cu 1-0 și a învins-o pe UTA
17

30
Echipa lui Marius Şumudică, învinsă de Al Ittihad
30

94
Costel Pantilimon recționează după ce Târnovanu a fost scos din poarta celor de la FCSB
94

31
Ovidiu Ionescu, cel mai titrat jucător de tenis de masă, dezvăluie în ce oraș nu-și dorește să mai joace
31

85
MM Stoica intervine după vizita lui Gigi Becali la baza din Beceni: 'Sunt vinovat pentru că nu am găsit un mijloc de comunicare'
85

5.189
Doliu în sportul românesc. O tripla campioană mondială s-a stins din viață
5.189

45
Juan Carlos Ferrero, alături de un jucător de golf, după despărţirea de Carlos Alcaraz
45

















Comentează